Judetul Tulcea

Judetul Tulcea este situat in extremitatea de E-SE a Romaniei, in partea central-nordica a Dobrogei, la gurile Dunarii, cu iesire la Marea Neagra (in E), la granita cu Republica Moldova si Ucraina (in N), limitat de judetele Galati (NV), Braila (V) si Constanta (S), la intersectia paralelei de 45grade latitudine N cu meridianul de 29grade longitudine E.

RELIEFUL:
Relieful judetului Tulcea se caracterizeaza prin existenta a doua unitati fizico-geografice distincte: una mai inalta, in partea central-vestica, in cadrul careia se intalnesc elemente ale celui mai vechi relief de pe teritoriul Romaniei (respectiv unitati de orogen vechi, hercinic/kimmeric), si alta mai joasa si mai noua (din Cuaternar), in N, NE si E, respectiv lunca si Delta Dunarii, precum si nordul Complexului Lagunar Razim-Sinoe. Unitatile mai inalte de relief sunt dispuse in trei mari subunitati paralele, ocupand aprox. 32% din teritoriul judetului: subunitatea nordica este constituita din Muntii Macinului (cei mai vechi munti din Romania), tociti, cu altitudine max. de 467 m (vf. Tutuiatu sau Greci), Podisul Niculitel si Dealurile Tulcei; subunitatea centrala, extinsa intre Dunare (la V) si lacul Razim (la E), este reprezentata prin Podisul Babadag, iar subunitatea sudica coresunde compartimentului nordic al Podisului Casimcea, facand parte integranta din Podisul Dobrogei Centrale, constituit predominant din sisturi verzi prepaleozoice in fundament (care apar adeseori la suprafata) peste care se afla depozite jurasice si cretacice. Regiunile joase de relief, extinse pe aprox. 62% din teritoriului judetului Tulcea, includ Delta Dunarii, cea mai noua formatiune de relief a Romaniei, aflata in plina evolutie, lunca Dunarii, situata la periferiile de V si N ale judetului precum si prin campia aluviala din preajma lacului Razim. Energia reliefului tulcean este foarte mica, variind intre 0 m la nivelul Marii Negre (Sfantu Gheorghe) si 467 m altitudine in Vf. Tutuiatu (altitudinea maxima a judetului Tulcea). in cadrul Podisului Babadag (parte componenta a Dobrogei de Nord) se remarca o importanta linie de falie, intre Peceneaga (la NV) si Camena (la SE), care separa Podisul Dobrogei de Nord de Podisul Dobrogei Centrale.

CLIMA:
Clima este temperata, cu un pronuntat caracter continental, manifestat prin veri calduroase, ierni reci, marcate adesea de viscole, amplitudini mari de temperatura (66,3gradeC) si prin precipitatii reduse.
Zona litoral-maritima a judetului Tulcea se caracterizeaza printr-un climat mai bland, cu veri a caror caldura este atenuata de briza racoroasa a Marii Negre si ierni cu temperaturi nu prea coborate (media termica a lunii celei mai reci, la Sulina, este de -0,6gradeC).

ISTORIC:
Asezat intre Dunare si Marea Neagra, teritoriul judetului Tulcea a avut o evolutie istorica strans legata de aceea a Dobrogei, o regiune propice schimburilor comerciale si care s-a aflat deseori in atentia marilor puteri ale vremii.
Cele mai vechi marturii ale prezentei umane in zona de nord a Dobrogei apartin Paleoliticului (600 000/500 000 - mil. XI a.Chr.) si Mezoliticului (mil. X - VII a.Chr). Alaturi de numeroasele piese litice descoperite in complexe atribuite culturilor musteriana (Baia, Beidaud, Enisala, Slava Rusa), gravetiana (Babadag) si tardenoisiana (Garvan, Luncavita) se gasesc cateva resturi faunistice apartinand speciilor Mammuthus primigenius, Elephas primigenius, Rhinoceros antiquitatis.
incepand cu perioada neo-eneolitica (sfarsitul mil. VI - inceputul mil IV a.Chr.) in zona se stabilesc primele comunitati sedentare, cu o economie de tip agro-pastoral. Reprezentantii culturilor Hamangia, Boian, Gumelnita si Cernavoda I fondeaza treptat numeroase asezari pe terasele si promontoriile din apropierea Dunarii, pe vaile interioare, in imediata apropiere si chiar pe teritoriul actual al Deltei Dunarii. Siturile de la Baia, Ceamurlia de Jos, Sarichioi, Luncavita, Carcaliu, Trestenic si Enisala au furnizat un material arheologic cu adevarat exceptional: ceramica cu decoruri incizate, excizate sau pictate, unelte si podoabe din piatra, os, metal, realizari plastice aflate in directa legatura cu credintele religioase ale epocii.

Epoca bronzului (mil. IV - II a.Chr.), ce urmeaza unei scurte perioade de tranzitie reprezentata de culturile Cernavoda III si Cernavoda II (prima jumatate a mil. IV a.Chr.), corespunde unei etape de schimbari profunde economice, socio-culturale si etno-lingvistice. Pe acest teritoriu s-au asezat, in bronzul timpuriu si mijlociu, populatii nomade, de crescatori de animale, originare din nordul Marii Negre - cunoscute in istorie sub numele de indo-europeni. Prezenta lor este indicata de numeroasele complexe tumulare apartinand culturilor Jamnaja si Katakombnaja, descoperite la Ceamurlia de Jos, Chilia Veche, Mihai Bravu, Luncavita, Enisala, Tulcea, Piatra Frecatei etc. Ca piese cu valoare deosebita sunt de amintit statuia-menhir descoperita la Ceamurlia de Jos si depozitul de bronzuri de la Casimcea.
Perioada sec. XI - prima jumatate a sec. VII a.Chr. - cunoscuta ca Prima Epoca a Fierului corespunde formarii si dezvoltarii culturii Babadag, cultura pusa in evidenta de asezarea fortificata de pe malul lacului Babadag, dar si de cele aproximativ 100 de asezari ale acestei culturi, multe dintre ele aflandu-se in nordul Dobrogei: Enisala, Niculitel, Revarsarea, Jijila, Murighiol. Din perioada de inceput a Primei Epoci a Fierului dateaza cele doua depozite de bronzuri de la Sambata Noua. Catre sfarsitul acestei perioade are loc individualizarea ramurii de nord (daco-getii) de ramura de sud a tracilor.
Evolutia societatii daco-getice a fost profund influentata de colonizarea greaca care a atins in sec. VII-VI si litoralul nord si vest-pontic. Constituite initial ca apoikiai (comptoare comerciale), apoi ca orase (poleis), coloniile grecesti de pe teritoriul Dobrogei Orgame (Capul Dolosman, com. Jurilovca), Histria (Istria), Callatis (Mangalia), Tomis (Constanta) vor initia un intens schimb de produse cu autohtonii: marfuri de lux aduse din centrele grecesti de la Marea Egee sunt achizitionate de aristocratia locala daco-getica, se adopta de catre mesterii locali roata olarului si se imita forme ale vaselor grecesti, se dezvolta economia bazata pe utilizarea monedei, apar asezari greco-indigene cum sunt cele de la Sarinasuf si Visina, sau, mai tarziu, factorii comerciale precum Aegyssus. Preferinta pentru marfurile grecesti si mai ales rolul Histriei in aprovizionarea Nordului Dobrogei cu produse grecesti sunt dovedite de descoperirile din necropolele de la Celic-Dere, Enisala, Murighiol. Prezenta unei populatii de origine scitica in Nordul Dobrogei este documentata de o serie de descoperiri - in special din necropole, unele cu caracter special: pumnale de tip akinakes (Celic Dere), mormantul tumular de la Agighiol cu bogatul inventar constand in piese de parada din argint aurit: cnemide, pocale, patere etc. al unei capetenii locale, dar si de numele de Scitia Mica cu care este denumit teritoriul dobrogean de catre Strabon (sec. IV a.Chr.), nume ce avea sa denumeasca oficial Dobrogea, ca provincie a Imperiului roman tarziu (sfarsitul sec. III - inceputul sec. VII p.Chr.). incepand cu sec. VI, getii dobrogeni sunt mentionati in izvoarele istorice: istoricul si geograful grec Hekataios din Milet (sec. VI a.Chr.) consemneaza doua triburi getice din Dobrogea - crobizii si tirizii (sau trizii) si orasul grecesc Orgame intemeiat in sec. VII i. Hr de colonisti originari din Milet pe promontoriul de la Capul Dolosman (com. Jurilovca), iar Herodot din Halicarnas (sec. V a.Chr.) ii evoca pe geti ca "cei mai viteji si mai drepti dintre traci" cu ocazia expeditiei regelui persan Darius, catre 514, impotriva scitilor din Nordul Marii Negre. Darius strabate teritoriul de la vest de Marea Neagra, ii supune pe geti si trece Dunarea, spre tinutul scitilor, pe un pod de vase. Finalul primei epoci a fierului este marcat de aparitia la inceputul secolului al IV-lea a.Chr. a unor importante centre fortificate precum cele de la Bestepe, Beidaud, Jijila. Din acest moment locuitorii acestui tinut vor trebui sa tina cont in permanenta de raportul de forte dintre puterile interesate sa stapaneasca aceasta zona de la Marea Neagra (Pontul Euxin).
Informatiile oferite de Ovidiu in operele sale din exilul tomitan (Tristele si Ponticele) despre atacurile getilor transdanubieni impotriva cetatilor Aegyssus (anul 12 p.Chr.) si Troesmis (anul 15 p.Chr.) si interventia autoritatilor romane din zona constituie prima atestare a acestor orase care vor juca un rol important in sistemul defensiv roman in epocile romana si bizantina timpurie.
Stapanirea romana in Dobrogea a insemnat o perioada de intensa activitate constructiva si economica: in Nordul Dobrogei au fost ridicate castrele de pe linia Dunarii, fluviul constituind frontiera Imperiului - la Troesmis - unde a stationat Legio V Macedonica pana in 167, Beroe (Ostrov), Arrubium (Macin), Dinogetia (Garvan), la Noviodunum - unde se gasea sediul flotei Classis Flavia Moesica ce avea autoritate asupra zonei Dunarii Inferioare si a litoralului vest-pontic, Aegyssus (Tulcea), Salsovia (Mahmudia), Halmyris (Murighiol), dar si in zona interioara - (L)Ibida (Slava Rusa), iar orasul grecesc Orgame a fost integrat limes-ului maritim alaturi de celelalte cetati grecesti. in vecinatatea castrelor s-au dezvoltat canabae si asezari civile, cele de la Troesmis si Noviodunum dobandind rang de municipium. Alaturi de cetati si orase se dezvolta sate romane - adevarate structuri preurbane (vici), dintre care unele amintite de epigrafe: vicus Petra (Camena), vicus Novus (Babadag ?), vicus BAD...(Mihai Bravu), ferme rurale (villae rusticae), dar si asezari autohtone in care elementele de cultura si civilizatie romana sunt preponderente; in provincie se aseaza soldati, veterani, negustori, mestesugari veniti din toata lumea romana, mai ales din cea orientala; se produce astfel, in timp, o puternica romanizare a acestei provincii.in provincia Moesia Inferior, apoi Scitia crestinismul patrunde de timpuriu, inca din a doua jumatate a sec. I p.Chr.
Persecutiile din vremea imparatilor Diocletianus si Galerius (303-304), Licinius (308-324) si Iulianus Apostata (361-363) au dus la numeroase acte de martiraj: pentru N. Dobrogei ii cunoastem pe Astion si Epictet martirizati in 290 p.Chr. la Halmyris, a caror cripta a fost descoperita relativ recent, pe Zotikos, Attalos, Kamasis si Phillippos - martirizati la Noviodunum si inmormantati in cripta de la Niculitel. Ca organizare bisericeasca, Notitia Episcopatum inregistreaza in Dobrogea, in sec. IV-VII, peste 15 resedinte episcopale, din care, in Nordul Dobrogei: Troesmis, Noviodunum, Aegyssus, Salsovia, Halmyris, (L)Ibida. in teritoriul cetatii (L)Ibida a functionat, in sec. IV-VI, singurul complex monastic paleocrestin cunoscut pana acum in Romania.
in a doua jumatate a sec. VI au loc mai multe invazii ale kutrigurilor, slavilor si avarilor, fapt ce va duce, in final, la caderea limes-ului dunarean si la parasirea Dobrogei de catre autoritatile romano-bizantine. Acestora le urmeaza bulgarii care, in 679, sub conducerea lui Asparuch trec Dunarea si ocupa zona de rasarit a actualului stat Bulgaria, stabilindu-si resedinta la Pliska. Ultimele dovezi ale unei locuiri "organizate" in localitatile Dobrogei romano-bizantine sunt monedele emise in primul deceniu al domniei lui Heraclius (610-641 p.Chr). Numai anumite asezari, printre care amintim Lykostomion, unde isi avea sediul comandamentul flotei bizantine de pe tarmul vestic al Marii Negre, au continuat sa fie sub controlul efectiv al Imperiului Bizantin in anumite etape ale perioadei cuprinsa intre secolele VII-X.
Slabirea Taratului bulgar dupa moartea lui Simeon si politica ferma a imparatilor Nicephor II Phocas, Ioan I Tzimiskes si Vasile al II-lea au facut posibila distrugerea acestuia, alungarea lui Sviatoslav - cneazul kievian ce reusise sa se instapaneasca in zona Dunarii dupa ce fusese chemat de bizantini, in 968, pentru a ajuta la anihilarea puterii taratului bulgar - , si reintegrarea intregului teritoriu dintre Dunare si Mare in granitele Imperiului bizantin Dobrogea a fost organizata ca o thema bizantina cunoscuta sub numele de thema "Mesopotamiei Occidentale", devenita ulterior thema Paristrion sau Paradunavon. Frontiera danubiana a fost din nou fortificata: sunt refacute si reutilizate cetatile de pe vechea frontiera precum Beroe, Troesmis, Arrubium, Dinogetia, Noviodunum, Aegyssus sau sunt construite fortificatii noi, ca cea de la Nufaru. Noua provincie cunoaste o infloritoare viata economica, lucru consemnat de documentele istorice ale vremii, dar mai ales pus ian evidenta de cercetarile arheologice. Stapanirea efectiva bizantina, instaurata in 971, a durat, cu unele intermitente, pana la rascoala Asanestilor (1186-1187) si pana la vremelnica destramare a Imperiului bizantin ca urmare a cruciadei a IV-a (1204-1261) Legaturile cu Bizantul se intensifica apoi in timpul imparatului Ioan al III-lea Vatatzes, pentru ca sub Mihail al VIII-lea Paleologul, Imperiul bizantin sa controleze din nou gurile Dunarii.
in noua formula Dobrogea infrunta, in sec. XI, invaziile devastatoare ale pecenegilor, uzilor, cumanilor - populatii turanice venite din Asia. in legatura cu apararea impotriva acestor atacuri a fost pusa construirea marelui val circular de pamant din Nordul Dobrogei, de la Niculitel.
Ca urmare a dezvoltarii societatii feudale romanesti din Dobrogea, in sec. X-XI se cristalizeaza cateva formatiuni politicece locale, ca acelea conduse de Jupan Dimitrie, Jupan Gheorghe (sec. X) sau Tatous (Tatu), numit si Chalis (Hali) - care stapanea in zona Silistrei, Satzas (Sacea) si Sesthlav - care stapaneau Vicina si celelalte orase din Dobrogea si NE Bulgariei, ultimii trei amintiti de Anna Comnena in Alexiada, la 1086.
Rascoala Asanestilor (condusa de fratii Petru si Asan) indreptata impotriva stapanirii bizantine, cu sprijinul cumanilor - al caror control politic si militar se exercita la Est si Sud de Carpati - a dus la intemeierea statului romano-bulgar cu capitala la Tarnovo, care, timp de cateva decenii a constituit o forta politico-militara in aceasta zona. in timpul lui Ioan Asan al II-lea (1218-1241) statul Asanestilor isi extinde autoritatea si asupra Dobrogei. Evolutia acestui stat este intrerupta brusc de navalirea tatarilor, in 1241, care, sub conducerea lui Kagan trec in sudul Dunarii si produc grave distrugeri in aceasta zona.
Slabirea Imperiului Bizantin, asaltat de turci in Asia Mica, se resimte si in Dobrogea atat datorita prezentei tatarilor in regiune, cat si datorita vecinatatii cu bulgarii. Pe terenul slabit de crizele interne din Imperiu, in jurul Marii Negre se instaleaza negustorii italieni, genovezi si venetieni care isi stabilesc agentii comerciale. Astfel, vor inflori Chilia, Lycostomo sau Vicina. Cu acordul tatarilor, negustorii italieni instituie un adevarat monopol al comertului la gurile Dunarii. Tot in aceasta perioada - la sfarsitul secolului al XIII-lea si in prima jumatate a secolului al XIV-lea - documentele istorice mentioneaza existenta unei arhiepiscopii si apoi a unui mitropolii in centrul de la Vicina.
in jurul anului 1320, dezvoltarea societatii locale, coroborata cu factori externi - slabirea puterii statului bulgar - permite aparitia, in partile Cavarnei, a unui stat independent, in fruntea caruia se afla, pe la mijlocul sec. XIV, Balica, cel care intervine in 1346 in conflictele interne din Imperiu intre Ioan al V-lea Paleologul si Ioan al VI-lea Cantacuzino. in acest context se distinge Dobrotici, conducatorul trupelor trimise de Balica, care obtine rangul de strateg si devine apoi despot al statului dobrogean, supus Bizantului. Acesta va juca un rol politic important in zona, care, ajungand in conflict cu autoritatea bizantina dar si cu cruciatii condusi de Amedeo de Savoia, reuseste sa obtina autonomia politica a statului sau. in timpul lui Dobrotici incep si primele conflicte cu turcii. Acestuia ii urmeaza la tron, in 1386, fiul sau, Ivanco. in 1388, in contextul unei expeditii turcesti impotriva lui Ivanco, Mircea cel Batran, domnul Tarii Romanesti, intervine si aduce tara lui Dobrotici in granitele statului sau, astfel ca intr-un act emis in 1398, voievodului i se spunea "domn a toata Ungrovlahia si a partilor Podunaviei si a celor de peste munti", iar in altul din 1406: " ... domn de amandoua partile de peste toata Podunavia si pana la Marea cea Mare si cetatii Darstorului stapanitor".
Voievodul muntean a incercat ca prin influenta exercitata asupra zonei de la gurile Dunarii, sa controleze marele drum comercial care oferea acces la Dunare si la Mare si sa castige o pozitie cat mai importanta in luptele cu turcii. Dupa moartea sa in 1418, Dobrogea devine din nou tinta atacurilor otomane. Astfel, in 1419 si 1420 tinutul dintre Dunare si Mare este cucerit si integrat Imperiului otoman.
in timp, turcii avanseaza treptat in cucerirea bazinului Marii Negre, reusind sa controleze coloniile genoveze de pe litoralul nordic si sa cucereasca in 1484 cetatile Chilia si Cetatea Alba. Dupa acest moment, Dobrogea a fost pe deplin integrata in sistemul administrativ otoman, ca provincie de margine sub conducerea unui bei; toti locuitorii erau supusi ai imperiului, avand conditia juridica de raya (supusi nemusulmani) si aflati sub incidenta legilor islamice. Initial Dobrogea a fost integrata in sangeacul Silistra, care facea parte din vilaietul Rumeliei. Ulterior, la sfarsitul sec. XVI, s-a constituit un vilaiet separat de cel al Rumeliei, care a purtat, functie de locul in care era resedinta guvernatorului, denumirile de vilaietul de Silistra, Oceakov sau Babadag. Noua unitate administrativa se intindea de la gurile Niprului pana la Nicopole, si includea teritoriul Dobrogei si raialele Giurgiu si Braila. Teritoriul vilaietului a fost impartit in opt cazale, din care trei in N. Dobrogei: Tulcea, Isaccea, Babadag. Imperiul Otoman a realizat in mod sistematic colonizarea in aceasta regiune a elementelor musulmane - turci si tatari, si a permis asezarea unor populatii venind dinspre Rusia: crestini ortodocsi de rit vechi, ucraineni, germani etc. Schimbarile in tabloul etnografic al Dobrogei au determinat si schimbari ale vechii toponimii, multe din denumirile localitatilor fiind inlocuite cu nume turcesti, care, cel mai adesea, nu le-au exclus pe cele existente ci le-au dublat sau le-au adoptat. Astfel, o statistica din 1878 indica faptul ca din 3.776 de toponime, 2.338 (respectiv 61,9%) erau turcesti, 1.260 (33,4%) romanesti si 4,7% de alte origini. Romanii au constituit o constanta in Dobrogea in intreaga perioada aflata in discutie, fara ca asezarea in diferite etape a altor comunitati etnice sa determine modificari majore in ceea ce priveste continuitatea elementului autohton romanesc.
Importanta strategica si militara a Dobrogei in cadrul Imperiului Otoman a determinat o dezvoltare importanta a unora dintre centrele administrative si militare din N. Dobrogei: Babadag - sediu din 1616 al guvernatorului turc si cel mai important lagar de concentrare al ostilor otomane in conflictele turco-polone si turco-ruse, pe care izvoarele vremii ni-l prezinta ca pe un oras infloritor in sec. XVI-XVII, Tulcea - oras atestat cu noul nume intr-un registru vamal otoman din anul 1506 in care este descris ca "fiind un important centru in comertul de tranzit", Macin - important punct vamal pe drumul spre Istanbul, Isaccea - importanta tabara militara si punct de trecere a Dunarii in toate conflictele turcilor cu statele de la N. Dunarii: Moldova, Polonia, Ucraina.
Decaderea provinciei, in special a centrelor sale cele mai importante din Nordul Dobrogei a venit odata cu decaderea puterii otomane, la sfarsitul sec. XVIII- si in sec. XIX, cand Dobrogea a devenit teatru permanent al operatiunilor militare in cadrul conflictului ruso-austro-turc, cunoscut in istorie sub numele de "criza orientala". Astfel, in urma razboaielor ruso-turce din anii 1768-1774, 1787-1792, 1806-1812 si 1828-1829, o serie de cetati si asezari dobrogene, intre care orasele Isaccea, Babadag, Tulcea, Macin au fost cucerite de rusi si apoi distruse. Dobrogea a fost teatru de operatiuni si in prima etapa a Razboiului Crimeii, izbucnit in 1853 ca urmare a agravarii contradictiilor anglo-franco-ruse in problema orientala, in fapt in impartirea posesiunilor Imperiului otoman. Tratatul de Pace de la Paris, din 1856, care a pus capat acestuia, a avut o importanta deosebita pentru Dobrogea: instituirea protectiei colective a celor sapte mari puteri in zona; crearea Comisiei Europene a Dunarii care a contribuit la dezvoltarea economica si la cresterea importantei politice a zonei; astfel, orasul Sulina, devenit porto franco ca urmare a Conventiei ruso-austriace de la Sankt Petersburg (1845) a cunoscut o dezvoltare considerabila ca urmare a functionarii aici a Comisiunii Europene a Dunarii.
in urma Razboiului de Independenta (1877-1878), stapanirea otomana in Dobrogea a fost inlaturata, iar Tratatul de pace de la San Stefano (19 febr./3 mart. 1878) si Congresul international de la Berlin (1/13 iun. - 1/13 iul. 1878) au consfintit independenta Romaniei si drepturile acesteia asupra Dobrogei. Integrarea noii provincii s-a realizat treptat, fiind consfintita din punct de vedere juridic de o serie de acte normative ce au reglementat cadrul administrativ (1880), problema proprietatii (1882, 1884, 1892) si drepturile politice ale noilor cetateni ai Romaniei (1909, 1909, 1910).
Statul roman s-a implicat in mod direct in dezvoltarea economica a Dobrogei. La sfarsitul sec. al XX-lea si in primul deceniu al sec. XX, beneficiind de legile de incurajare a industriei autohtone, au luat fiinta si in nordul Dobrogei intreprinderi cu caracter de fabrica, incadrate de statistici in categoria de "industrie mare". in legatura cu marile constructii ridicate in judetele Tulcea si Constanta s-a accelerat exploatarea carierelor dobrogene. Desi agricultura a beneficiat de reglementarile din domeniul proprietatii, aceasta ramura va ramane tributara conditiilor specifice de clima, inregistrand mari fluctuatii. Progrese evidente au fost inregistrate sub aspectul exploatarii resurselor piscicole ale teritoriului nord-dobrogean, rezultat al importantelor lucrari de intretinere si amenajare a suprafetelor acvatice. Dezvoltarea economica si volumul insemnat al tranzactiilor comerciale au stimulat aparitia primelor institutii financiare si de credit (Banca Dunarea, fondata la Tulcea, in anul 1890).
incepand cu anul 1909, viata politica locala se incadreaza vietii politice a Regatului Romaniei, locuitorii nord-dobrogeni, romani sau de alte nationalitati, bucurandu-se de drepturile politice garantate tuturor cetatenilor Romaniei. O activitate cu adevarat importanta va fi inregistrata in domeniul cultural. Statul roman s-a implicat in organizarea invatamantului, activitatea stiintifica a fost impulsionata de extraordinarul patrimoniu istoric si natural al teritoriului nord-dobrogean, au aparut in Dobrogea un numar surprinzator de mare de ziare.
Ocupata de tarile din alianta Puterilor Centrale in anii Primului Razboi Mondial, Dobrogea va suferi din plin efectele conflictelor militare si regimului impus de tarile ostile Romaniei. Crearea statului national unitar roman in 1918 a creat cadrul adecvat pentru o dezvoltare si mai accentuata si o evolutie rapida a economiei, stiintei, culturii, o dinamizare a tuturor domeniilor vietii sociale.
Dupa instaurarea comunismului in Romania, dezvoltarea judetului a fost incadrata in coordonatele economiei planificate impusa si condusa de partidul comunist timp de 45 de ani, pana la prabusirea acestuia in decembrie 1989. Ca o modalitate de concentrare si de coordonare planificata a tuturor activitatilor, regimul comunist a desfiintat judetul Tulcea prin Legea nr. 5/1949 pentru raionarea administrativ-economica a teritoriului Republicii Populare Romane. Conform acestei legi, comunele din raza fostului judet Tulcea se organizeaza in 4 raioane impartite in cele doua regiuni si anume: raioanele Tulcea si Macin in Regiunea Galati iar raioanele Istria si Harsova in Regiunea Constanta. in 1959, raionul Macin trece de la Regiunea Galati la Regiunea Dobrogea si este intregit cu unitatile administrative Pisica si 23 August, care faceau parte, anterior, din aria Raionului Galati.
In baza Legii nr 2 din februarie 1968, cand se revine la vechea forma de organizare, judetul Tulcea are in componenta 43 de comune. Aceasta organizare se mentine pana astazi, desi Legea 2 privind organizarea administrativa a teritoriului Republicii Socialiste Romania a suferit unele modificari. Referitor la judetul Tulcea, prin Legea 471/2003 ia fiinta comuna Vacareni, prin Legea 37/2004 comuna Bestepe, iar prin Legea 103/2005 comuna Valea Teilor.

sursa: Consiliul Judetean Tulcea (cjtulcea.ro)