Calarasi - obiective turistice Calarasi

Calarasi, Judetul Calarasi

Numele de Lichiresti dateaza probabil de la inceputul primei asezari de locuitori statornici pe aceste meleaguri, in timpul domniei lui Mihai Viteazul. Se banuieste ca denumirea de Lichiresti este in stransa legatura cu ridicarea primului lacas de biserica, cu hramul Sfantului Nicolae al Mirei Lichiei. Poporanii care s-au strans in jurul lacasului trebuie sa fi spus prin prescurtare, biserica Lichiei, in timp ce ei se vor fi numit poporul bisericii Lichiei sau lichiresteni, de unde a venit si denumirea de Lichiresti a satului. Lichirestiul este mentionat pentru prima data intr-o harta, la data de 1700, opera cartografica a stolnicului Constantin Cantacuzino, tiparita in Italia, la Padova.

Populatia era reprezentata la acea data de oameni liberi care se ocupau cu agricultura si cresterea animalelor, romani si un numar mic de bulgari si turci. O categorie aparte erau calarasii stafetari, care faceau serviciul de curierat pe traseul Bucuresti - Constantinopol. Sunt organizati cel mai probabil in vremea domnitorului Constantin Brancoveanu, primul document pastrat care-i aminteste dateaza de la 25 mai 1722. De la acesti calarasi stafetari, care dupa terminarea serviciului s-au stabilit in asezarea ce se afla in apropierea detasamentului lor, satul Lichiresti incepe sa fie cunoscut sub denumirea de "satul calarasilor" sau Calarasi.

Spre sfarsitul secolului XVIII numele de Lichiresti este folosit tot mai putin; pentru numele satului se folosea cand numele de Calarasi, cand de Lichiresti, cand amandoua. Pe harta din 1700 Lichirestiul este mentionat ca un sat mare. Pe harta austriaca de la 1791, localitatea apare consemnata sub numele de "Calarasi sau Lichiresti".

La 1 mai 1734 Calarasi este mentionat ca targ, ceea ce e un indiciu ca satul luase proportii, ca incepuse sa inchege o viata comerciala. Diferiti calatori care au trecut pe aici au avut intotdeauna impresii placute despre acest targ. in aceasta perioada Calarasiul facea parte din judetul Ialomita, cu resedinta la Urziceni.

Spre sfarsitul secolului al XVIII-lea incep sa se faca imbunatatiri cu caracter public: pe langa vechea biserica ce exista in centrul localitatii, se ridica un han central si numeroase pravalioare, care - impreuna cu casele unor locuitori mai instariti - vor da Calarasiului un aspect de orasel.

Zona actuala a Calarasiului a fost de multe ori teatrul razboaielor purtate impotriva pericolului turcesc, pentru apararea luncii Dunarii. S-au purtat multe batalii aici, inca de la infiintarea localitatii si pana la data de 28 mai 1812 cand la Bucuresti s-a semnat pacea ce avea sa aduca linistea locuitorilor. Momentele de groaza au trait calarasenii si in 1821, o data cu declansarea revolutiei conduse de Tudor Vladimirescu, necazurile lor terminandu-se abia la un an dupa sfarsitul revolutiei din 1821. Un alt moment de panica pentru locuitori il reprezinta noul razboi ruso-turc din anii 1828-1829. Ca si cum pierderile cauzate de razboi n-ar fi fost suficiente, in anii 1828-1830 la Calarasi a izbucnit o groaznica epidemie de ciuma. in vara anului 1831 izbucneste holera, adusa de turci, din fericire aceasta noua epidemie tinand doar cateva zile.

Dupa trecerea tuturor necazurilor a inceput imediat refacerea localitatii. S-a construit un pod statator peste gatul Iezerului, pod ce a facilitat accesul spre Silistra; s-au ridicat doua cladiri, dintre care un grajd mare pentru 20 de cai, iar pentru evitarea ciumei si a holerei s-a construit un local imens de carantina, acordandu-se astfel o mare atentie masurilor sanitare. Toate aceste lucruri au determinat schimbarea aspectului general al Calarasiului, care semana tot mai mult cu un oras de provincie; doar statutul oficial lipsea.

Nevoile tot mai stringente ale rusilor de a se afla in permanent contact cu autoritatile judetene i-au facut sa intervina la Bucuresti, cerand mutarea capitalei judetului Ialomita de la Urziceni la Calarasi. La 18 aprilie 1833 se porunceste mutarea capitalei la Calarasi, fapt ce a dus la cautarea cladirilor necesare autoritatilor si a unor case de locuit pentru sefii judetului, precum si la mutarea in Calarasi a institutiilor judetene de profil (ocarmuirea, tribunalul si politia).

La 1 noiembrie 1833, cu prilejul intrarii in functiune a primei comisii a orasului Calarasi, se adopta primul buget in suma de 8000 de lei, propusi a fi cheltuiti pentru modernizarea ulitei centrale a orasului si pentru construirea unei scoli (s-au alocat 4500 lei). S-a construit un numar insemnat de case particulare, dar si cateva cladiri publice, si s-a reparat catedrala grav afectata de cutremurul din 1829.

La 26 iunie 1837, presedintele Comisiei orasului, impreuna cu un membru al comisiei, face un raport amanuntit asupra modificarilor ce sunt de facut in oras: sa se inlcuiasca invelisul de stuf al caselor cu olane in termen de un an, cosurile caselor sa se faca din caramida, nu din nuiele impletite si cu pamant etc. S-a propus punerea la punct a normelor pentru prevenirea incendiilor; dupa incendiul devastator de la Bucuresti din noaptea de 23 martie 1847, la Calarasi s-au infiintat sacalele pentru apa.

In anul 1852 in Calarasi, pe timp de noapte, functiona un numar de 24 de felinare cu scopul iluminarii, ceea ce costa Comisia orasului suma de 1260 de lei.

In 19 ani, intre 1833 si 1852, au fost patru vizite domnesti la Calarasi.

Desi dupa 1833 in Calarasi vin si persoane cu posibilitati materiale, in special negustori, o mica parte dintre acestia se stabilesc definitiv, cei mai multi faceau afaceri si paraseau orasul, neindraznind sa ramana intr-un oras situat pe o mosie particulara, fara nici o perspectiva de viitor. Locuitorii orasului si-au manifestat in dese randuri dorinta de a se elibera de sub stapanirea mosierului, convinsi fiind de avantajele pe care eliberarea le-ar oferi dezvoltarii orasului. S-au trimis jalbe Ocarmuirii judetului Ialomita in mai multe randuri, nici una neavand rezultate scontate. Locuitorii nu s-au lasat si au actionat si in anii urmatori; astfel, s-au adresat in 1849 domnitorului Barbu Stirbei, care in noiembrie 1849 a raspuns raportului, admitand ca orasul va cunoaste o enorma dezvoltare daca va fi "liber". A poruncit sa se trimita un inginer topograf care sa ridice cu cea mai mare exactitate planul orasului Calarasi, plan care va crea strazi drepte, paralele, intretaiate de altele, formand dreptunghiuri mari, cu 4 piete si un bulevard. La 28 iulie 1851 Barbu Stirbei vine personal la Calarasi unde este intampinat cum se cade. Se convinge de mersul lucrarilor si de mizeriile pe care locuitorii le indurau din cauza situarii orasului pe o mosie particulara. Suma care trebuia achitata, de 250.000 de lei, pentru eliberarea orasului a fost cu greu adunata si, in cele din urma, platita. in septembrie 1852, calarasenii incepeau pregatirile in vederea proclamarii oficiale a eliberarii orasului, astfel ca la 24 septembrie 1852 Calarasiul devine liber.
sursa: primariacalarasi.ro