Slobozia

Municipiul Slobozia se gaseste in partea de SE a Romaniei, la cca. 120Km Est de Bucuresti, si cca.150Km Vest de Constanta.
Clima zonei este temperat-continentala, usor excesiva.
Suprafata totala a municipiului este de 13.287 ha, din care 11.987 ha in extravilan si 1300 ha in intravilan.

In forma administrativa actuala, municipiul Slobozia se compune din orasul Slobozia si cartierele Bora si Slobozia Noua.
Populatia municipiului la ultimul recensamant(2002) a fost de 52.710 locuitori.
in Slobozia exista 18.072 locuinte, 11 gradinite, 7 scoli generale, 2 scoli de arte si meserii, 6 licee, 1 scoala postliceala, un spital cu 600 de paturi, diferite asezaminte de cultura.
Municipiul Slobozia gazduieste Episcopia Sloboziei si Calarasilor.
Activitatea preponderenta in zona este agricultura si prelucrarea produselor agricole, industria usoara.

Cercetarile arheologice au dus la descoperiri ce confirma existenta unor asezari umane in perimetrul actual al orasului inca din perioada neolitica (cca 300 i.Hr.), ca si prezenta neintrerupta a comunitatilor locale in acest teritoriu pana in epoca feudala, cand localitatea incepe sa capete importanta.
Asezarea Sloboziei in aceasta parte a Baraganului s-a datorat unor motive comerciale. Aici, pe malurile Ialomitei, se intalneau doua drumuri comerciale importante: primul venea din Europa centrala, ajungand la Brasov, Bucuresti, apoi Orasul de Floci (vestit targ medieval distrus complet in jurul anului 1780) si, in fine, Constanta; al doilea lega Orientul Apropiat de Tara Romaneasca prin Constantinopole, Silistra, Calarasi, Orasul de Floci, Braila, Galati.
Primul document care aminteste de existenta satului Vaideei (Slobozia de azi) este hrisovul emis de Radu Mihnea, in martie 1614, in care postelnicul Ianache Caragea mentiona ca "Silistea satului Vaideei din judetul Ialomita tot si cu tot hotarul, oricat imprejmuieste vechiul hotar... suszisa siliste s-a aflat domneasca, a fost pustie, fara oameni inca din zilele raposatului Mihai voevod din primii ani ai domniei lui pana in zilele domniei mele, la cel de-al treilea an al domniei in Tara Romanesca, fac impreuna atata vreme 20 de ani".

Iar mai departe in hristov se precizeaza ca "am dat domnia mea si slobozie pentru trei ani, care vrea sa vina si sa traiasca in aceasta siliste..."
Documentul ne arata ca in aceste locuri existase o asezare mai veche, cunoscuta sub denumirea de Vaideei, ce fusese pustiita de razboi cu 20 de ani inainte, in timpul domniei lui Mihai Viteazul, deci in 1594, acesta fiind anul primei atestari documentare a localitatii; iar "slobozie", dupa cum a explicat si calatorul carturar Paul de Alep, care a vizitat Slobozia in 1658, insemna un teritoriu liber, unde cine se aseaza e scutit de anumite obligatii fiscale.
Aceste privilegii au fost reconfirmate de alti voievozi: Leon Tomsa (in 1630), Matei Basarab (1635 si 1636), Grigore Ghica (1672), Serban Cantacuzino (1679 si 1682), Constantin Brancoveanu (in 1688). In toate aceste hrisoave de slobozire denumirea Vaideei a fost inlocuita, mai intai cu apelativul Slobozia lui Ianache, iar din a doua jumatate a secolului al XVIII-lea i se va spune, mai simplu Slobozia.

Cel care si-a legat, insa, numele definitiv de istoria localitatii a fost voevodul Matei Basarab. (Domnul Tarii Romanesti 1632-1654)

Desi documentele sunt confuze, se pare ca pe vechiul amplasament si pastrand constructia initiala a manastirii ridicate de Ianache Caragea la cativa ani dupa ce devenise stapanul satului, Matei Basarab a inaltat, in jurul anului 1634, manastirea cu hramul Sfintii Voievozi, inconjurand-o cu un puternic zid de incinta si adaugand probabil, cladirile manastiresti.
Din vechea ctitorie se mai pastreaza turnul clopotnitei - partea inferioara - si zidul inconjurator, manastirea fiind reparata si refacuta de egumenul Gavril in 1836, iar ulterior, in mai multe randuri.

In secolele XVII-XVIII manastirea primeste ca daruri domnesti terenuri, mosii, paduri, ocine, vii, viata locuitorilor din zona desfasurandu-se, practic, pana in a doua jumatate a veacului, in jurul lacasului sfant.

Spre sfarsitul secolului al XVIII-lea Ialomita devine unul din granarele tarii iar Slobozia un centru de desfacere a produselor cerealiere si animaliere. Statisticile din 1836 evidentiaza importanta suprafetelor agricole si un numar insemnat de animale crescute in gospodarii.
Desi se dezvolta mestesugaritul si negotul, industria ramane, pana dupa cel de-al doilea razboi mondial, slab reprezentata doar prin ateliere si "fabricute" de mezeluri, dulciuri si lumanari, mori si prese de ulei.

Documentele secolului al XIX-lea si primei jumatati a secolului al XX-lea evidentiaza diversitatea problemelor locuitorilor, incepand cu actele de proprietate, dari si impozite, continuand cu catagrafii date despre numarul populatiei, animalelor, stupilor, pomilor, marimea suprafetelor agricole si terenurilor de vie, precum si starea drumurilor si podurilor, a sanatatii locuitorilor, situatia scolara a copiilor ca si marturii ale participarii locuitorilor la evenimente istorice importante ale tarii: razboiul de independenta, iar mai tarziu, cele doua razboaie mondiale.

In 1912 Slobozia este declarata comuna urbana. La acea data avea: 26,6 ha, 54 de strazi, doua stradele, o sosea, 4.838 locuitori, iar numarul acestora avea sa creasca in 1941 la 7.290. In 1952 orasul devine esedinta raionului Slobozia, in 1968 a judetului Ialomita , iar in 1979 este declarat municipiu.