Corbi Arges

Situate pe malurile legendare ale Raului Doamnei, la poalele falnicilor munti Fagaras, sub streasina dealurilor domoale, a tainicelor si tihnitelor paduri, satele Corbi si Jgheaburi din judetul Arges, trainicite pentru eternitate, sunt si azi, dupa multe secole de existenta si neclintire, ca stancile Carpatilor, locul unde inima Munteniei pulseaza cu demnitate in cea mai curata si inaltatoare simtire romaneasca.
Vazute in orice anotimp al anului, satele Corbi si Jgheaburi - stravechi si mirifice asezari - sunt adevarate stampe de epoca, cu patima inconfundabila, cu o ordine a lucrurilor temeinic facute de renumiti oieri si harnici gospodari, oameni buni si inteligenti, prietenosi si ospitalieri.
Pe aceste plaiuri mioritice, cu datini si traditii din strabuni, s-au nascut doine ciobanesti, cantece de dragoste si legende deosebit de frumoase, exprimate prin graiul dulce, corbenesc, prin marturii de suflet romanesc.
In ceea ce priveste semnificatia toponimelor localitatilor Corbi si Jgheaburi, mentionam urmatoarele:
Denumirea satului Corbi (numele vechi fiind Corbii de Piatra) provine de la corbii (pasari semirapitoare, omnivore, cu penele negre si ciocul puternic) care populau stancile de gresie si piatra friabila existente pe versantii ce delimiteaza, la est si la vest, localitatea. Prin filiera traditiei orale, corbul va deveni un autentic simbol heraldic local.
O motivatie de ordin toponimic, perpetuata in folclor si preluata de autorii "Marelui dictionar geografic al Romaniei" (volumul II, 1899), este: "Numele satului provine de la vechea familie Corvin, a carei proprietate a fost aceasta mosie".
Evident, motivatia este determinata de insasi originea corbeneasca a Corvinestilor.
Prima atestare documentara a stavechii asezari Corbii de Piatra apare in hrisovul din 15 aprilie 1456, emis in limba slavona, la Targoviste, de cancelaria domneasca a voievodului Tarii Romanesti, Vladislav al II-lea, prin care se confirma jupanului Mogos satele: "Corbii toti, pe Aghis in jos si Corbii - de - Piatra toti si ocina de la Micesti si cu vaduri de moara si jumatate din Malureni, pentru ca sunt vechi si drepte ocine, dedine ale lui Mogos (…)" ("Documenta Romaniae Historica", B. Tara Romaneasca, volumul I (1247 - 1500), documentul nr. 113, pp. 196,197, Editura Academiei Romane, Bucuresti, 1966).