Cetatea geto-dacica de la Faget - La Cetatuie

Cetatea geto-dacica de la Faget - La Cetatuie, Drajna

Ruinele cetatii geto-dacice La Cetatuie sunt situate in satul Faget, la limita dintre comunele Drajna si Homoraciu, pe varful numit "Cetatuia".
In prezent, nu se mai vad ruine, dealul fiind impadurit si greu accesibil, iar fundatiile, acoperite de pamant. in trecut, se spune ca exista un monument in aceasta zona, dar a fost deteriorat de vreme.

Starea de conservare a sitului este buna, suprafata fiind de 4000 m2.
Aceasta a fost o cetate geto-dacica din perioada - LA TENE, a doua epoca a fierului.
Este un loc istoric inscris in Patrimoniul cultural national al Romaniei

In antichitate tracii de nord - getii, dacii, tyragetii, crobizii, tribalii, costobocii, carpii s.a. - populau regiunile de la nord de Balcani. Arealul de vietuire al getilor cuprindea un vast teritoriu intre Balcani si Nipru si intre regiunile muntoase ale Transilvaniei si Marea Neagra. Acestia erau agricultori si crescatori de vite.

Primele informatii despre geti sunt atestate in operele literare grecesti din secolele VI-V i.Hr. cum ar fi Hecateu din Milet, Sofocle, Herodot si Tucidide. Herodot ii aminteste pe geti, ca opunindu-se trecerii armatelor lui Darius I peste Dunare in timpul campaniei persane impotriva scitilor (514 i.Hr.), numindu-i pe geti "...cei mai viteji si mai drepti dintre traci".

Ocupatia principala a getilor a fost agricultura, inclusiv viticultura, de asemenea ei se indeletniceau cu cresterea vitelor, albinaritul si practicau mestesugurile (prelucrarea pietrei, lemnului, metalelor, olaritul s.a.).

Mesterii geti au realizat o gama foarte larga de unelte agricole, obiecte de uz casnic, arme etc. din fier, iar orfevrierii au produs podoabe si accesorii vestimentare din argint si bronz. in agricultura era utilizat plugul cu brazdar si cutit de fier. Erau utilizate cazmale, sape, sapaligi, securi si coase.

Mestesugarii utilizau cleste, nicovale, sfredele, dalti si confectionau vase de cult, lanci, scuturi, coifuri, cnemide si sici (sabie scurta curbata cu un singur tais). Getii erau iscusiti mesteri in confectionarea ceramicii, inclusiv si cu utilizarea rotii olarului. Ei confectionau o ceramica bogata cum ar fi borcanele ornamentate cu butoni si briuri alveolare, asa-numitele "fructiere" si opaitele realizate in forma de ceasca, precum si ceramica pictata cu motive geometric, zoomorfe, florale.

Structuri sociale la geti in societatea geto-dacilor nobilii erau numiti tarabostes, iar poporul simplu comati sau capilati. Tarabostes purtau un fel de caciulita din lina, care reprezenta un semn al demnitatii aristocratice, de unde si denumirea data acestor nobili - pileati (pileum - caciulita, boneta). Nobilii stapaneau mari intinderi de pamint si turme de vite, din categoria lor proveneau regii, preotii si conducatorii militari. Oamenii de rind aveau capul descoperit, iar din pricina parului mare li se spunea comati (de la coma - coama). Acestia constituiau principala patura productiva, fiind agricultori, mestesugari, negustori. Comatii alcatuiau efectivul armatei. in societate existau si robi, insa rolul lor in economie era redus.

Asezari si cetati (orase-dave) Getii au creat numeroase asezari, de tipul unor catune mici cu citeva locuinte si anexe gospodaresti. Locuintele sint de suprafata sau adincite in pamint, iar in jurul lor au fost descoperite gropi de provizii.

Cetatile erau dispuse pe forme de relief dominante (boturi de deal, terase inalte, culmi montane etc.), care controlau caile de acces din anumite zone. Fortificatiile erau constituite, de obicei, din elemente traditionale (valuri de pamint si palisade de lemn), dar dupa consolidarea puterii Regatului Dac in vremea lui Burebista au aparut ziduri de incinta si bastioane patrulatere din piatra fasonata.

Orasele getilor (desemnate cu termenul de dava) au avut functii economice, administrative, militare si religioase. Principalele orase-dave ale geto-dacilor au fost Sarmizegetusa,Tamasidava, Ziridava, Arcidava, Burridava, Cumidava, Drobeta, Napoca, Porolissum etc.

Religia geto-dacilor. Religia geto-dacilor avea un caracter specific, fiind o religie henoteista. Getii venerau mai multe zeitati dar una din acestea era considerata cea mai importanta, care stapinea asupra tuturor zeilor.

Alaturi de zeul suprem, dominant, panteonul getilor continea si alte divinitati cum ar fi, probabil, zeita vetrei si a focului ce corespundea Hestiei grecesti si Vestei romane, un zeu razboinic si ocrotitor, in acelasi timp, al ogoarelor getilor, Gebeleizis, zeul fulgerului, tunetului, ploii. Unii istorici moderni au inclus printre divinitatile nord-danubiene pe Bendis (cunoscuta in Tracia), zeita a Lunii, a padurilor si a farmecelor, zeita dragostei si a maternitatii si pe Sabazius (corespundea la greci lui Dionysos).

Divinitatea principala si suprema a getilor a fost Zalmoxis (Zamolxis) despre care autorii antici ne ofera informatii bogate. Herodot este cel care afirma ca getii "sint cei mai viteji si cei mai drepti dintre traci" si il infatiseaza pe Zalmoxis ca o divinitate de seama, la care se duc cei care mor. Informatiile cele mai pretioase aduse de Herodot sint in legatura cu mitul si cultul lui Zalmoxis. Herodot afirma ca getii se cred nemuritori. Aceasta "imortalizare" se dobindeste prin intermediul unei initieri. O alta caracteristica a credintelor getilor a fost credinta antifatalista privind destinul uman. Ei credeau ca soarta omului depinde de el insusi, de faptele lui. Astfel de credinte sint atestate si la alte popoare indo-europene cum ar fi vechii indienii. in Grecia conceptii asemanatoare le intilnim si in orfism, curent mistico-religios care s-a constituit, potrivit grecilor in baza ideilor promovate de legendarul Orfeu, considerat de greci de origine traca.

Religia constituia prin autoritatea si organizarea ei o mare forta in statul lui Burebista si a lui Decebal. infaptuirile politice interne si externe ale lui Burebista au fost realizate si cu ajutorul marelui-preot Deceneu.

Preotimea. Ca si la alte popoare antice, preotimea juca un rol insemnat in societatea geto-dacilor. Preotii aveau cunostinte din diferite domenii si inspirau un profund respect. Autorii antici deosebeau mai multe categorii de preoti: capnobatai, ktistai si polistai. Este greu de spus care au fost rolul si atributiile acestor categorii de preoti, desi potrivit unor autori antici polistaii erau asemuiti cu esenienii, o secta ascetica din Orientul Apropiat carora le apartin asa numitele "Manuscrise de la Marea Moarta", care la rindul lor tin de primele comunitati crestine.

Preotii getilor efectuau sacrificii si posedau cunostinte stiintifice. O data cu formarea statului se infiinteaza functia de preot suprem, care era si vicerege. Potrivit autorilor antici, pe parcursul istoriei geto-dacilor o astfel de functie ar fi avut-o Zamolxis, Deceneu si Comosicus. Cel mai important si cunoscut este Deceneu care 1-a ajutat pe Burebista sa unifice populatiile getilor, sarmatilor si altora intr-un singur stat, iar dupa asasinarea acestuia a devenit rege.

Sanctuare si locuri de cult. in lumea getilor existau numeroase sanctuare. Cele mai vechi erau rectangulare din lemn. Importante sint sanctuarele de la Sarmizegetusa unde au fost descoperite sanctuare circulare si patrulatere. Un sanctur a geto-dacilor a fost descoperit la Butuceni (raionul Orhei). Potrivit lui Strabon getii considerau sfint muntele Kogaionon in pestera caruia s-a retras Zalmoxis.

Practici funerare. Informatiile privind practicile funerare ale getilor sint obtinute din datele arheologice si relatarile unor autori antici (Herodot V, 8; Pomponius Mela II, 2, 18-20; Solinus 10, 1). Datele existente demonstreaza ca in secolele V-III i.Hr. incineratia constituia ritul funerar aplicat aproape cu exclusivitate, desi unii membri ai aristocratiei au practicat insa inhumatia. in prima jumatate a secolului al II-lea i.Hr. practicile funerare au cunoscut o modificare fundamentala: defunctii fiind tratati intr-un mod care nu poate fi identificat arheologic.

in perioada domniei lui Burebista sint atestate in sud-vestul Transilvaniei, Oltenia, Muntenia si sudul Moldovei necropole tumulare. in perioada ulterioara morminte tumulare sint atestate in preajma asezarilor est-carpatice din valea Siretului, comportind vadite influente sarmatice nord-pontice.

Limba getilor Geto-dacii vorbeau o limba tracica care facea parte din marea familie a graiurilor indo-europene, fiind inrudita cu limbile protolatine, balto-slave si iraniene. Izvoarele antice contin informatii putine privind graiul tracilor. Sint cunoscute cca 2 800 de nume proprii, si cca. 200 de glose (in special nume de plante). Mai putin de o treime dintre acestea apartin zonei tracilor de nord, restul fiind atestate in Tracia propriu-zisa, la Sud de Haemus. Homer vorbind despre tracii aliati ai troienilor aminteste numele unui rege al acestora, Resos (echivalentul skr. raja si al lat. rex, dar luat ca nume propriu).

La moment nu cunoastem esenta structurii lingvistice a graiului geto-dacilor. Nu stim nici cum spuneau pentru "om" si "femeie", "bun" si "rau", "a fi" si "a putea", "eu" si "tu". in aceste conditii au fost formulate mai multe teorii privind originea si raspindirea limbii getilor. Unele teorii recente incearca sa explice din ce cauza geto-dacii au renuntat la limba lor in favoarea latinei, iar alte popoare care de asemenea s-au aflat sub stapinire totala sau partiala a romanilor nu au refuzat la propria limba. Astfel s-a constatat ca populatiile geto-dacice, sub diferite nume, ocupau o arie geografica vasta, din Europa Centrala pina in Asia, aproape de China si India. Actuala populatie punjabi, din nordul Indiei, de pilda este urmasa unui neam de geti (masagetii) localizati in Asia Centrala cu peste 2500 de ani in urma. Acesti urmasi ai getilor vorbesc o limba ce seamana cu moldoveneasca (romana). Dar multe din cuvintele punjabi comune cu moldoveneasca (romana) sint comune si cu latina. Aceasta inseamna ca getii vorbeau o limba asemanatoare celei "latine" mult inainte de expansiunea romana.

Ipoteza privind existenta unei legaturi strinse dintre limba getilor si limba latina a fost expusa deja de cercetatorii din secolul al XIX-lea si dezvoltata in secolul al XX-lea. Drept argument in sustinerea acestei ipoteze au fost invocate nu numai datele lingvistice dar si cele arheologice, inclusiv imaginile de pe Coloana lui Traian unde geto-dacii comunica cu romanii direct, fara traducatori.

Asemanarile dintre limba getilor si cea latina se explica prin:
- substratul autohton, limbile vorbite de populatiile protoindo-europene (de ex. purtatorii culturii Cucuteni), o parte din care a migrat si in peninsula Apenina (Italia);
- fondul comun indo-european;
- imprumuturi de la o limba la alta, explicabile prin contactele existente intre vorbitorii acestora. Desi este putin cercetata problema care dintre aceste limbi este mai arhaica si respectiv cine de la cine a imprumutat un sir de cuvinte.