Cetatea Beroe

Cetatea Beroe, Ostrov (Tulcea)

Cetatea Beroe se afla pe malul Dunarii, la 3 km sud de comuna Ostrov, pe o stanca inalta deaproximativ 30 m.
Cetatea este mentionata in itinerarii antice Tabula Peutingeriana si Itinerarium Antonini. In timpul lui Constantin cel Mare, cetatea a fost reparata, ca apoi in timpul lui Justinus II sa fie distrusa partial de atacurile avaro-slave, totusi fiind locuita pana la inceputul sec. VII. In sec. XI - XII fortificatia s-a suprapus cu o asezare medievala timpurie.Cercetarile arheologice desfasurate in diferite etape au dus la descoperirea unor materiale si vestigii si din alte epoci istorice: bronz, neolitic, prima si a doua epoca a fierului. Intre anii 1970 si 1973 s-au desfasurat sapaturi arheologice de catre Dumitru Valceanu si Alexandru Barnea, ce au dus la descoperirea a trei niveluri de locuire: primul dureaza pana la sfarsitul secolului al Vl-lea, urmat de doua niveluri de bordeie, din secolele X-XI.
Cercetarile au fost reluate in anul 1998 si au dus la descoperirea unui important material arheologic reprezentat de ceramica comuna (vase-borcan, castroane, opaite, caldari de lut), amfore, fragmente de vase smaltuite, unelte, obiecte de podoaba si monede.

Fortificatia de epoca romana si bizantina Beroe este situata in punctul Piatra Frecatei, la 3 km S de localitatea Ostrov, jud. Tulcea, zona care in antichitate se afla in segmentul de nord-est al provinciei Moesia Inferior (pl. I/1-2). Masivul stancos pe care se afla amplasata asezarea constituie punctul de convergenta al unui brat vechi al Dunarii (Baroi) cu actualul traseu al fluviului. Nu se stie data la care a fost realizata incinta, dar exista o serie de descoperiri care atesta existenta unei asezari in perioada romana timpurie. Cetatea a fost parasita la inceputul secolului VII (ultima moneda romano-bizantina descoperita a fost emisa de Phocas), locuirea reluandu-se aici odata cu revenirea bizantinilor la Dunarea de Jos, in timpul lui Ioan Tzimiskes. Spre N se afla o asezare civila suprapusa, ca si cetatea, de asezarea medievala timpurie (secolele XI-XII).

In anul 1898 fortificatia a fost localizata de catre inginerul topograf P. Polonic, care afirma ca zidul de incinta era vizibil, acesta avand forma trapezoidala. La inceputul secolului XX, C. Moisil o aminteste ca cetate octogonala, dar observatiile diferite ale celor doi, la distanta de un deceniu, ne fac sa ne indoim ca incinta se observa cu exactitate in teren. incepand cu anul 1958, la nord de cetate a fost cercetata partial, de catre A. Petre, o intinsa necropola din perioadele romana, romano-bizantina si medievala timpurie (peste 1100 de morminte) si o bazilica paleocrestina, care a functionat in secolele IV-VI p. Chr.
In perioada 1971-1973, D. Valceanu si Al. Barnea au intreprins cercetari arheologice in cetate; acestia afirma ca au ajuns, in cateva sectiuni, pe ultimul nivel de locuire de epoca romano-bizantina, datat in a doua jumatate a secolului VI, nivel pe care se gasesc constructii din piatra legata cu mortar.
in zona care depindea de cetatea de la Beroe au fost identificate mai multe asezari rurale romane timpurii, villae rusticae si necropole tumulare.

Cercetarile din interiorul fortificatiei au fost reluate intre anii 1998 - 2002, de catre un colectiv condus de D. Paraschiv sub egida prof. Al. Barnea. S-a constatat ca in zonele de S si de V incinta de epoca romana s-a prabusit in Dunare, iar in cele din N si de E, spre santul care separa cetatea de asezarea civila (un tronson din zona de NV, descoperit in pozitie orizontala, suprapus de o locuinta medievala timpurie, demonstreaza ca fenomenul s-a produs intre secolele VII-X). Au fost descoperite cateva complexe (gropi menajere) din epoca bronzului si din prima epoca a fierului si trei niveluri de locuire romane si romano-bizantine (secolele II-VII p. Chr) distruse, in cea mai mare parte, de complexe medievale timpurii (secolele XI-XII p. Chr). in ceea ce priveste stratul arheologic de perioada medievala timpurie (secolele XI-XII), au fost surprinse 19 complexe de locuit semiadancite sau de suprafata, dintre care doar unul a fost cercetat in totalitate (o locuinta semiadancita, cu dimensiunile de 4 x 4,5 m); unele dintre acestea aveau cuptoare (pietrare) in forma de potcoava. De asemenea, au mai fost descoperite mai multe gropi menajere si un pietrar realizat direct in pamantul steril. in complexele medievale timpurii, au fost descoperite foarte multe vase ceramice (vase-borcan - unele intregi sau intregibile - amfore, ulcioare, caldari etc.), obiecte de podoaba, monede, la care se adauga un important lot de oase de animale. Dintre acestea din urma, au fost date spre studiu doar cele ce apartin cu siguranta complexelor medievale timpurii.
Singura constructie de epoca romana descoperita este un bazin, care fusese considerat de E. Comsa "zid de cetate", iar de A. Petre "turn romano-bizantin".
In asezarea civila de la N de promontoriul pe care se afla fortificatia au fost surprinse doua niveluri romane timpurii (secolele II-III p. Chr) si unul romanobizantin, suprapuse de complexe medievale timpurii.
Materialele care fac obiectul acestei note au fost descoperite in contexte de epoca medievala timpurie (secolele XI-XII), fiind deci antrenate; dealtfel, pe aproape toata suprafata promontoriului pe care se gasea fortificatia romana, contextele anterioare secolului XI au fost distruse, cel putin in sectiunile cercetate de noi (este vorba de o sectiune magistrala, orientata S - N, cu lungimea de 50 m si latimea de 2 m si alte cinci sectiuni in zona de sud a promontoriului). in afara de ceramica romana comuna, fragmentara, au fost descoperite cateva fragmente de terra sigillata, de material vitric si piese metalice, iar prezentarea acestora in paginile urmatoare speram sa contribuie la conturarea unor aspecte de viata economica dar si la o mai buna intelegere a evolutiei asezarii de la Beroe.