Castrul roman a Legiunii a XIII-a Gemina

Castrul roman a Legiunii a XIII-a Gemina, Alba Iulia

Castrul roman Apulum a fost unul dintre cele mai importante centre ale stapanirii romane de pe teritoriul Daciei. El a fost construit in zona fostei asezari dacice Apoulon. Construirea castrului a fost determinata de cantonarea in aceasta zona a Legiunii a XIII-a Gemina (106-271), dislocata din Vindobona, actualul oras Viena. Legiunea avea rolul de a pazi tinutul aurifer si drumul de transport al aurului catre Roma.

Sistemul de aparare: componente si caracteristici
Dupa o prima faza de constructie, sub forma unui val de pamant (castrum estivum), care a fost inaltat dupa ocuparea Daciei (106 d. Hr.) castrul Legiunii a XIII-a Gemina a cunoscut, aproximativ o jumatate de secol mai tarziu (sfarsitul domniei lui Hadrian 138 d. Hr., inceputul domniei lui Antoninus Pius), a doua faza de piatra (castrum stativum), a carei existenta activa a durat pana la parasirea provinciei de armata si administratie romana (271 - 275 d. Hr.).

O prezentare sumara a formei, dimensiunilor sau a pozitiei in teren a castrului, enuntarea elementelor aflate in componenta sistemului de aparare si a modului lor de dispunere, la care se adauga sistematizarea interiorului, ne dezvaluie importanta si caracteristicile taberei militare intemeiate si organizate de soldatii si ofiterii romani la Apulum.
Orientata pe directia est - vest, forma patrulatera a noii fortificatii se regaseste in traseul zidurilor de piatra, care aveau laturile aproximativ egale (480 x 432 m), delimitand o suprafata interioara de aproximativ 20,7 ha.
Principalele elemente care intrau in alcatuirea curtinei urmareau respectarea unor reguli stricte de esalonare de la exterior spre interior si erau formate din urmatoarele componente: santul de aparare, berma, zidul de piatra, valul de pamant si drumul de rond al soldatilor.

Santul (fossa).
Larg si adanc, santul constituia primul obstacol in exterior, fiind amenajat in fata zidului, la o anumita distanta de acesta, latimea bermei fiind variabila. El a fost surprins pe trei dintre laturile sale si avea o forma trapezoidala inversata, cu pantele inclinate diferit si baza dreapta (dim: 7m la coronament; 2,5 m la baza; 5-6 m adancimea; 5 m latimea bermei).

Zidurile de piatra (murus)
Principalul element de aparare al castrului il constituia zidul alcatuit din blocuri masive de piatra escavata din carierele de la sard, Ighiu si Ampoita, fasonate, dispuse in doua randuri si legate cu umplutura (emplecton).
Dimensiunile zidurilor par sa fi fost impresionante (7 m inaltime; 2,10 m grosime; 2,15 adancimea fundatiei). Pe fiecare dintre laturile sale zidul era strapuns de deschideri ample pentru portile de acces, avea turnuri la colt si de curtina, iar in partea superioara era prevazut cu creneluri. Zidul de incinta a ramas principalul element din sistemul de aparare al castrului roman, care s-a pastrat partial in structurile de aparare ale vechii cetati medievale, pana in secolul al XVIII-lea. El mai poate fi vazut pe unele portiuni ale laturii, la sud sau in componenta fundatiilor la unele cladiri medievale (palatul episcopal, zona fostei monetarii).

Turnurile (turris)
Existenta turnurilor de aparare la castrul Legiunii a XIII-a Gemina, poate fi dovedita, in cazul celor de flancare a portilor - prin asizele de suprafata pastrate la poarta de sud sau a turnurilor de colt - prin fundatiile descoperite la intersectia laturilor de est si vest. Pe latura de vest pe aliniamentul zidului exterior au mai fost identificate doua turnuri de curtina.

Portile (portae)
Poarta de est (porta praetoria) era in corespondenta cu poarta de vest (porta decumana - identificata partial pe str. Nicolae Iorga), ambele fiind situate la mijlocul laturilor.
Utilizate pentru facilitarea legaturilor cu exteriorul, portile castrului au fost amplasate simetric, cate una pe fiecare dintre cele patru laturi.
Portile principalis - dextra si sinistra - imparteau castrul in zone inegale strabatand zidurile de sud si de nord, la o distanta mai mica (1/3), fata de latura rasariteana. Circulate erau toate portile, inlesnind legatura cu marea asezare civila Apulum dezvoltata, mai intens in zonele de nord, vest si sud-vest, cu drumurile secundare care duceau la Ampelum (Zlatna), Alburnus Maior (Rosia Montana) respectiv Blandiana sau cu drumul imperial spre Brucla (Aiud), Potaisa (Turda), Napoca (Cluj Napoca) etc.
Degajata si adusa la lumina dupa aproape doua milenii de la edificare, poarta de sud a castrului (porta principalis dextra) mai pastreaza deasupra solului structurile de baza ale turnurilor de aparare si deschiderea ampla, cu pilon central pentru intrarea dubla, facand posibila o eventuala reconstituire a formelor sale originare.
Deschiderile ample (10 m latime), flancate de turnuri puternice (8,40 m x x6,00 m) si inalte, confereau portilor un aspect de monumentalitate, rolul lor functional fiind dublat de un mesaj emblematic, triumfal.

Valul de pamant (agger)
A fost descoperit doar pe latura de sud, astfel incat acesta poate sa provina din prima faza de constructie a castrului de pamant, o reutilizare a lui fiind posibila in faza a doua, pentru consolidarea curtinei de piatra.

Drumul de rond (via sagularis)
Pentru a proteja soldatii si cladirile de eventualele proiectile aruncate peste zid, in jurul curtinei, la interior, se lasa un spatiu liber destul de larg (aprox. 8 m) numit intervallum. Uneori acesta se identifica cu drumul de rond al formatiunilor de paza sau era folosit ca teren pentru exercitii. La castrul de la Apulum, drumul soldatilor a cunoscut doua faze de constructie, fiind amenajat la niveluri si cu materiale diferite (mai coborat si cu pietris in prima faza, mai inaltat si cu lespezi de piatra in faza a doua).

Organizarea interna a castrului
Rolul determinant in organizarea spatiului din interiorul fortificatiei, prin importanta si orientare, il detineau caile de comunicatie.
Drumurile mai largi (8-10 m), faceau legatura intre cele patru parti sau delimitau suprafata interna in zone mari, bine determinate, in timp ce aleile, mai inguste (2-4 m), creau intervalele necesare intre cladiri, inlesnind deopotriva deplasarea trupelor si paza obiectivelor.

Via principalis era magistrala care strabatea castrul in lateral, pentru a realiza legatura pe directia sud-nord, intre porta principalis dextra si porta principalis sinistra. Se crea astfel o zona rasariteana a castrului (praetentura), care ocupa 1/3 din suprafata interna a fortificatiei, urmarindu-se astfel obtinerea spatiului necesar constructiilor reprezentative.

Via praetoria, cea de a doua artera importanta de comunicatie, strabatea partial castrul, de la est la vest, legand poarta cu acelasi nume (porta praetoria) de cladirea comandamentului, in fata careia se intersecta cu via principalis, astfel incat zona rasariteana era divizata in suprafete egale.

Via decumana forma cel de al doilea segment pe axa vest-est intrerupandu-se in spatele cladirii comandamentului, pentru a delimita la randul sau zona apuseana in doua parti egale.
in acest mod, partea centrala a castrului - cea mai bine situata si aparata - se afla la intersectia arterelor principale de circulatie, aici fiind grupate cladirile importante din incinta: sediul comandantului (praetorium), cu incaperile care adapostesc visteria (argentaria), insemnele si steagul alb al legiunii (signum), templul (aedes), depozitele de alimente (horrae). Delimitate de via praetoria si via decumana, marginite si protejate de via sagularis, suprafetele din praetentura (de est) si retentura (de vest) erau destinate baracilor-locuinte pentru militarii din unitatile de elita si trupele auxiliare.

In conditiile in care o reconstituire sistematica a organizarii suprafetei interioare la castrul Legiunii a XIII-a Gemina, de la Apulum, nu se poate face din cauza distrugerilor si a transformarilor radicale petrecute odata cu reconstructia incintei, valoarea componentelor curtinei de aparare pastrate pana astazi (poarta de sud, parti ale zidului de piatra din fundatiile cladirilor medievale sau cele pastrate la suprafata), segmentul de via principalis si parte a principiei dezvelite cu ocazia refacerii cailor de acces in cetatea austriaca, devin inestimabile, constituindu-se intr-o marturie singulara a realitatilor istorice locale, de acum doua milenii.