Statiunea Geoagiu-Bai

Geoagiu-Bai statiune balneara declarata de interes national.
Calitatile curative ale apelor termale de la Geoagiu-Bai sunt cunoscute din antichitate. Dacii i-au spus localitatii: GERMISARA (germi - cald, fierbinte ; sara - apa), iar dupa colonizare (sec. II d. Hr.) romanii au numit-o: Thermae Dodonae.
Sursa folosita de geto-daci a fost descoperita de arheologi in centrul unui mamelon de travertin numit "Dambul Romanilor". Romanii au amenajat izvorul si au marit bazinul, captand apa printr-o retea de tuburi din teracota, pe care se desluseste marca lui Lucretius Aquila, conducator al Legiunii a XIII-a Gemina, cantonata, dupa cum se stie, in castrul de la Apulum (Alba Iulia) si in imprejurimi. Urmele constructiilor balneare romane de la Geoagiu explica mentionarea localitatii Germisara in "Tabula Pentingeriana", ca fiind in apropiere de Ulpia Traiana, pe marele drum imperial catre capitala Sarmizegetusa. Din epoca feudala primele mentiuni se datoreaza calatorului italian - Andreea Gromo, care semnala refacerea bailor la mijlocul secolului XVI de catre Regina Isabella, sotia lui Ioan Sigismund Zapolya, Regele Ungariei. intre 1656-1658, pastorul german Conrad Iacob Hilterbrandt a vizitat baile si le-a descris in jurnalul sau astfel: "Acolo unde cadea apa cu repeziciune se afla sus o stanca ingusta de piatra, unde puteau sedea doua persoane spate la spate, iar jos era un spatiu mare, in forma de dreptunghi, in care se putea inota, cu apa pana aproape de gat". Utilizarea bailor a devenit sistematica la inceputul secolului XX, cand au fost amenajate primele unitati balneare : hoteluri, vile, bazine, bai in spatii acoperite, bai de namol etc.