Salacea

Acest mediu bogat in vegetatie, peste si vanat de odinioara, oferea deja cu secole in urma un excelent habitat si pentru oameni. Primele urme de asezaminte omenesti dateaza din epoca de piatra. Reprezentantii culturii de Tisa erau pescari si vanatori, a caror urme s-au gasit din anii 2200-1800 i. Kr., iar pe promontoriul numit Varbot (Varbocz) s-au descoperit urme ale unei asezari din epoca de bronz, pe care obiceiurile funerare din secolele XI-XIV le-au distrus aproape In totalitate.
Cele mai bogate materiale arheologice descoperite la Salacea dateaza din poca bronzului, din perioada 1850-1450 i.e.n. Sapaturi metodice s-au facut doar Intre anii 1964-1969 pe dealul Vida. Arheologii muzeului din Oradea au gasit urmele unei asezari Infloritoare din epoca bronzului,ce apartine triburilor culturii Otomani.
Satul descoperit la Salacea era Inconjurat de santuri de aparare cu adancimea de 7,55 metri si latimea de 20 de metri. Acest tip de asetare este specifica primei si celei de-a doua faze a culturii Otomani. Faptul ca oamenii din epoca bronzului au ales aceasta zona ca loc de trai se explica astfel: tehnica din acele timpuri nu permitea construirea unei retele de aparare mai considerabile.
In zona vaii Ierului si In alte asezari din aceeasi perioada s-a evidentiat faptul ca triburile au parasit Inaltimile aparate In favoarea insulelor Inconjurate de mlastini. Materialul arheologic descoperit pe dealul Vida este sarac In obiecte folosite ca arme, ceea ce indica latura civila a asezarii; deci nu era o fortareata militara, dar santurile erau facute cu siguranta pentru apararea tribului In confruntarile cu alte triburi sau culturi.
Locuitorii acestei asezari isi construiau casele In forma dreptunghiulara din lut, acoperite cu stuf, la nivelul solului, avand o singura Incapere. Inauntru aveau In mijloc una sau doua vetre pentru foc si cate o groapa sapata pentru depozitarea alimentelor.

Prima autentificare scrisa a localitatii Salacea este din 1067, ca apartinand judetului Sabolciu. S-au pastrat diverse denumiri In documentele vremii cum ar fi: Zolochy, In anii 1163-1173; In 1570 Szalaczy; In 1692 Szalacz, Szalacz, Szalaz; In 1772 Szalacs, Szalats; In 1813 Ér Szalacs; In1828 Szalats; In1851 Szalacs iar azi Salacea - Erszalacs.
Localitatea ca atare este amintita In Regestrum-ul Oradiei In 1215 cu denumirea de Zolos. Numele este de origine slava Insemnand loc de depozitare a sarii. De aici deducem ca maghiarii ce au descins aici au gasit o asezare slava, avand o populatie suficient de mare pentru a justifica rolul jucat In comertul cu sare, pe carte il indica denumirea ei.
Cunoscand istoria zonei putem sa presupunem ca populatia slavona s-a amestecat cu cea maghiara, iar la mijlocul secolului XII au fost adus aici un grup de imigranti germani de catre ispanul regal. Nu a fost vorba de a Infiinta o noua asezare ci de extinderea celei deja existente. Acest lucru este demonstrat de stuctura localitatii, Salacea fiind alcatuita atunci din doua parti, fiecare avand propria sa parohie. O parte apartinea judetului Solnocul-de-mijloc iar o parte Bihorului. Aceasta dualitate s-a pastrat pana la Inceputul secolului XV, cand a intrat sub jurisdictia mosierilor locali.
Relativ la germanii din aceasta localitate avem date concrete Inregistrate In Regestrum-ul Oradiei. Conform unei relatari cetatenii si iobagii din Solnoc au dat In judecata un om din Salacea, pe Posat, fiul lui Pal, vrand sa demonstreze ca ar fi din orasul lor, dar acesta se apara spunand ca este un german liber din Salacea si de aceea nu apartine iobagimii din Solnoc.
Se pare ca acestia au venit cu primul val de imigranti la mijlocul secolului al XII-lea fiind asezati pe proprietatile monarhiei. Majoritatea erau tarani; Ungaria din secolele XI-XII avea nevoie mai ales de tarani sa lucreze pamantul. Imigrantii aveau unele prerogative.
Denumirea de „hospes” Inseamna musafir, un stain liber care doreste sa se stabileasca aici, de aceea are dreptul la protectie si anumite libertati. Acest nume se refera deci la statusul legal si social al imigrantilor, nu la cel national. Daca doreau sa faca referire la nationalitatea acestora se adauga si numele ei (In cazul Salacei - Tentonicum). Salacea avea la randul ei anumite drepturi, dar documentul care le atesta nu s-a pastrat. Avem Insa date referitoare la exercitarea autonomiei administrative, putand alege liberi judecatorul, In afara caruia numai regele sau generalul regelui putea face dreptate. In acelasi fel isi alegeau pastorul care avea dreptul la un sfert din zeciuiala.
La fel ca In judetul Satu-Mare salacenii aveau si unele drepturi de proprietate si de vama locala.
In ceea ce priveste numarul imigrantilor germani In Salacea, presupunem ca trebuie sa fi fost mai mic decat al populatiei de basina deoarece asezarea lor nu a primit un nume de sine statator, fiind Inglobati treptat In mediul maghiar. Maghiarizarea lor a fost accelerata si de faptul ca dupa invazia tatarilor putinii germani ramasi nu au avut suficienti urmasi. Documentele din sec XV atesta faptul ca toate numele locuitorilor din acea perioada erau maghiare
Urme ale denumirilor germane au ramas Insa, ca dovada a originii lor germane, numele de persoane fiind importante dovezi ale etniei unei localitati. La Inceputul secolului al XV-lea Salacea a intrat In proprietatea ecleziala ( Capitulum) a Oradiei, pierzandu-si drepturile de odinioara iar astfel disparand orice obstacol fata de mediul pur maghiar din jurul ei.

In viata localitatii Salacea din Evul Mediu, sarea juca un rol important, dovada si denumirea ei (loc de depozitare a sarii). Din cele mai vechi timpuri, pe aici trecea drumul sarii din nordul Transilvaniei.
In Evul Mediu sarea era aproape exclusiv condimentul si conservantul folosit. Datorita importantei ei a fost una dintre cele mai importante marfuri. De asemenea, sarea bruta reprezenta In acea vreme o modalitate de plata In statul medieval.
Nu stim exact cand a fost Infiintat depozitul de sare de la Salacea, dar exista cu siguranta In 1217, deoarece Andrei al II-lea, In timpul cruciadei din 1217 a decis plata 500 de marci din venitul centrului de sare de la Salacea unui ordin calugaresc.
Cu timpul a scazut importanta depozitului de sare si nu a mai fost acel centru comercial Infloritor ca In prima jumatate a secolului al XIII-lea.

Salacea era o localitate bine dezvoltata, iesind In evidenta printre asezarile vremii, In perioada Arpad, datorita celor doi factori: imigrantii germni (hospes) si prerogativele lor, iar pe de alta parte drumul sarii si depozitul regal de sare.
Analizand imprejurarile prin care s-au dezvoltat asezarile maghiare medievale In orase, putem conchide ca Salacea avea toate posibilitatile sa devina la randul ei oras. imprejurarile naturale erau reprezentate de terenul mlastinos (ca si In cazul oraselor Szekesfehervar si Seghedin), ce-i ofereau aparare ca si conditiile de trai.
Pe aici trecea un drum comercial peste care se suprapunea un vechi drum militar. Probabil ca pe baza comertului cu sare s-a dezvoltat aici si industria si comertul. De asemenea trebuia sa existe si administratia comertului cu sare ca si dreptul la o piata libera, putand chiar opri marfurile In trecere, drept pe care l-a pierdut In 1332.
tinand cont de cele enumerate mai sus putem spune ca Salacea a pornit pe calea transformarii In oras, la fel ca si Seghedin. Dar nu putea deveni un oras Intradevar liber. In anii 1400 Salacea intra sub jurisdictia mosierilor, disparand si autonomia sa administrativa. In 1520 este amintita printre vamurile vremii.