Cetatile Dacice din Muntii Orastiei
Cetatile Dacice din Muntii Orastiei, Judetul Hunedoara
Complexul fortificat, cunoscut sub numele generic de Cetatile dacice din Muntii Orastiei, este situat in sectorul central si vestic al unitatii geografice cu acelasi nume, concentrate in jurul Apei Orasului (raul Gradistei), ce izvoraste din masivul Godeanu si se varsa in raul Mures la Orastie. Raspandite de-a lungul numeroaselor vai ale masivului, dispuse pe platforme somitale, pe terase naturale sau artificiale, a caror altitudine variaza intre valorile de 500-950 m, gasim aici o serie de habitate, cele mai multe fortificate, cu caracteristici si forme de o unitate surprinzatoare, care domina drumurile de acces catre habitatul principal, Sarmizegetusa, de pe culmile Dealului Gradistea (o ramificatie a masivului Godeanu), aflat la 1200 m altitudine.Seria cetatilor si a turnurilor de aparare ale Sarmizegetusei, incepe cu principala cale de acces catre capitala regatului dac, care pornea din Valea Muresului, urmand catre amonte Apa Gradistei, aparata in punctul de gatuire al vaii de cetatile de la Costesti-Cetatuie si Costesti-Blidaru, ca si de sistemul de turmuri si fortificatii de mici dimensiuni ca Faeragul sau Cetatuia inalta.
Accesul dinspre nord-est era aparat de fortificatiile de la Cugir, Gradistea de Munte-Varful lui Hulpe si habitatul de la Fetele Albe. Din acest grup facea parte si cetatea de la Capalna, situata pe valea Sebesului, paralela cu Apa Orasului.
Un eventual atac din directia sud-vest era controlat de fortificatia de baraj - Cioclovina-Ponorici, ca avanpost inaintat catre est si sud-est al cetatii Luncani-Piatra Rosie, care controla un important nod de cai de acces dinspre vest catre capitala regatului dac.
Venind dinspre sud, muntii puteau fi trecuti prin pasurile Valcan si Merisor, supravegheate de fortificatia de la Banita. Daca inamicul urma drumul care traversa pasul Urdele, inaintarea era barata de fortificatia de la Polovragi, iar o eventuala coborare a muntilor spre Transilvania era aparata de cetatea de la Capalna.
Singura cale de acces catre Sarmizegetusa-Gradistea de Munte, ramasa fara fortificatii era aceea, mai dificila, care venea dinspre est si ajungea la izvoarele raului Jiu pe culmile masivului muntos: este drumul urmat de armata romana in 101-102, jalonat de castrele de mars de la Varful lui Patru, Jiguru, Comarnicel si Muncel si care l-a condus pe Traian pana sub zidurile Sarmizegetusei. Legatura intre cetati era asigurata de un sistem arborescent de turmuri de paza, care erau, ele insele, puncte de rezistenta (inclusiv pe segmentul Costesti-Cetatuie - Sarmizegetusa Regia).
Toate aceste fortificatii (Costesti-Cetatuie, Costesti-Blidaru, Luncani-Piatra Rosie, Banita, Capalna, Varful lui Hulpe si Cugir, ultimele doua putin sau deloc cercetate arheologic, amplasate pe o suprafata de aproximativ 150 Km2, fac parte din sistemul defensiv conceput de daci pentru apararea centrului de putere (Sarmizegetusa Regia, dupa Ptolemeu) al teritoriului regatului dac. intregul sistem de aparare va fi complet distrus in 106.p.Chr. ca urmare a anexarii regatului Daciei la Imperiul Roman.
Ca notiune geografica, Dacia acopera teritoriul locuit din timpuri stravechi de ramura nordica a tracilor. Cele mai insemnate neamuri care s-au manifestat din punct de vedere militar si istoric sunt getii, semnalati prima data de de Istoriile lui Herodot ( Istorii,IV, 93) in legatura cu expeditia lui Darius din 514-513 a.Chr. impotriva scitilor si dacii, mentionati mult mai tarziu, incepand din sec.I a.Chr.(Caesar, De bello Gallico,VI,25,1) Faptul ca Strabon(Geogr.VII,3,12), afirma ca “getii sunt cei care se intind spre Pont si spre rasarit, iar dacii cei care locuiesc in partea opusa, spre Germania" si ca “dacii au aceeasi limba cu getii" (Strabon,Geogr.VII,3,13) arata ca o deosebire etno-lingvistica intre cele doua neamuri este dificil de sustinut si explica, alaturi de avansul Romei spre Dunarea de Jos, deplasarea centrelor de putere dinspre spatiile extracarpatice spre cel transilvan, petrecuta candva in a doua jumatate a sec. II a. Chr.
Numele de Dacia este mentionat prima data pe timpul imparatului Augustus, de comentariile geografice ale lui M.Vipsanius Agrippa (De mensuratio provinciarum, 8.)Toti autorii antici (Plinius cel Batran ,Nat. hist. I, 47 si Tacitus - Agricola, 41, 2.) inteleg prin Dacia teritoriile nord-danubiene. Limita nordica a teritoriilor locuite de daci era considerata Padurea Hercinica (Iulius Caesar, De bello Gallico, VI, 25, 2), opinie intarita si de afirmatiile lui Strabon (Geogr.,VII,3,12)
Civilizatia locuitorilor din nordul Dunarii (agricultura, cresterea animalelor, pescuitul, extractia si prelucrarea minereului) ale carei caracteristici sunt reflectate de documentatia arheologica, era comparabila in zorii erei crestine cu cea cunoscuta la alte populatii ale epocii Latène-ului tarziu.
Densitatea si dinamica societatii autohtone in sec.I p. Chr. sunt rezultatul unei evolutii lente, dar sigure, ale populatiilor de pe ambele maluri ale Dunarii inferioare si pe care lumea greaca o cunoscuse inca din timpul colonizarii spatiului pontic.
Dintre toate civilizatiile vecine getilor, civilizatia grecilor de pe malul Marii Negre a avut o influenta majora asupra culturii rural-pastorale a getilor, iar aculturatia pe care influenta greceasca a operat-o asupra culturii materiale a triburilor nord dunarene, a fost profunda.
In timp ce elementele formale grecesti au fost asumate si transpuse in forme locale, influentele orientale scitice venite din nordul Marii Negre, adoptate de aristocratia razboinica a uniunilor de triburi autohtone, au o valoare mai degraba cantitativa. Fara a fi neglijabile, ele raman o moda (arme, alaturi de un bogat repertoriu ornamental), manifestata mai ales in funeraria.
In afara profundelor influente grecesti si elenistice, teritoriul de la nord de Dunare a cunoscut miscari de populatie, infiltrari etnice pe care trebuie sa le prezentam, cu atat mai mult cu cat in spatiul intracarpatic, unde sursele scrise ii localizeaza mai tarziu pe daci, informatia arheologica anterioara sec.II a. Chr. este net inferioara fata de varietatea si bogatia descoperirilor din zona extracarpatica.
Civilizatia celtica, civilizatia celei de a doua epoci a fierului si a democratiei militare avansate, va intra, incepand cu sec.IV a. Chr. intr-o perioada de mari cuceriri, care va lasa urme puternice in Europa, inclusiv in lumea clasica a Italiei, Greciei si Asiei Mici. Din teritoriul Romaniei actuale, Transilvania si bazinul Timisului au cazut sub dominatia directa a celtilor, dupa cum o demonstreaza datele arheologice. Nici o sursa antica nu mentioneaza numele triburilor celtice care au patruns in partea vestica a Romaniei. Desi autohtonii au opus rezistenta, au fost infranti de spiritul combativ si armele mai perfectionate ale noilor veniti. Habitatele populatiei celtice, cercetate pana acum, nu difera prin organizare de modelele cunoscute pentru cele ale populatiilor locale. Nu a fost descoperit nici un habitat fortificat celtic cu ziduri de incinta de tip murus Gallicus, ca in Gallia sau Germania. Dupa 250 a. Chr. si inceputul secolului urmator, numarul celtilor descreste si, practic, caracteristicile culturale specifice lor nu mai apar in asezari sau necropole, fie pentru ca au disparut in masa populatiei locale, fie pentru ca s-au retras in campia Tisei. In perioada ulterioara, numai triburile celtice ale scordiscilor, in sud-vestul Romaniei si ale anartilor in zonele de nord-vest mai sunt mentionate de izvoarele scrise, fara a juca un rol politic proeminent
Pentru a inchide aceasta paranteza, trebuiesc amintiti si bastarnii, o populatie germanica din grupul sueb, care deja la sfarsitul sec. III a. Chr. se stabilise in zona cuprinsa intre Carpatii Rasariteni si raul Nistru Influenta lor asupra culturii materiale a getilor sau dacilor nu a depasit cadrul local, iar diminuarea puterii lor militare corespunde inceputurilor ridicarii dacilor ca putere militara in regiunea de la nord de Dunarea Inferioara.
In prima jumatate a sec. II a.Chr., paralel cu evolutia tehnologica (generalizarea rotii olarului, aparitia fierului de plug, utilizarea mai mare a pietrei ca material de constructie) constatam atat in interiorul arcului intracarpatic , cat si in exteriorul acestuia , aparitia unor situri mari si bogate: Brad, Racatau, Poiana, Barbosi, Popesti, Batca Doamnei, Ocnita, Pecica, Piatra Craivii, Capalna, Costesti-Cetatuie, Sighisoara sau simleul Silvaniei. Elementele de fortificare si organizare interna similare exemplifica noua tipologie a habitatului-dava (habitat fortificat sau acropola fortificata) - centrul unui teritoriu controlat de o uniune tribala.
Descoperirile arheologice indica existenta unei populatii prospere: tezaure monetare, vase de bronz sau sticla, recipiente ceramice de lux, sunt acumulate fie prin comert, fie prin expeditii razboinice. Obiectele de podoaba din argint (fibule, colane, falere, vase de ceremonie), datate din ultima parte a sec.II a. Chr. pana la inceputurile primului secol al erei crestine, aveau menirea de a sublinia statutul social al detinatorului.
Dezvoltarea unei civilizatii barbare prospere in afara lumii antice clasice grecesti sau romane a fost favorizata de pragmatismul elitelor politice si religioase care a condus la disparitia vechiului sistem al particularitatilor tribale in favoarea unei puteri centrale, unice, proces ilustrat de domnia lui Burebista (circa 82 - 44 i.Chr).
Contactele cu lumea coloniilor grecesti, urmata in timpul lui Burebista de controlul asupra unora din orasele grecesti pontice, a contribuit la adoptarea modelului elenistic pentru fortificatiile din muntii Orastiei. Urmasii regatului lui Burebista au continuat acest efort, mai ales in zona de sud-vest a Transilvaniei pana in momentul cuceririi romane.
Nu este nici o indoiala ca puterea politica a dispus de sustinerea unei elite militare (dovedita de aparitia cetatilor cu incinte de piatra, dar si a celor cu functii strict militare, cum sunt cele de la Costesti-Blidaru si Luncani-Piatra Rosie in a doua jumatate a sec.I ).
Existenta unei aristocratii razboinice, probata arheologic de turnurile-locuinta ale asezarilor sau acropolelor fortificate (Costesti-Cetatuie, Capalna, Tilisca) era bine fixata in constiinta autorilor greci si latini, care-i denumeau pe acesti conducatori militari tarabostes ( Dion Cassius, LXVIII)
Semnul distinctiv al valorii lor sociale era pileus-ul de unde si numele de pileati, transmis de autorii latini. In ajunul cuceririi romane, unii dintre ei “erau randuiti < sa se ingrijeasca > de fortificatii", dupa cum ne informeaza Criton, medicul lui Traian. (Lexiconul Suidas, 5,2)
Cealalta categorie sociala erau cometai (Dion Cassius, LXVIII, 9, 1), sau capillati (Iordanes, Getica,XIII,72), care reprezentau cea mai mare parte a populatiei, "restul poporului".
Supusa pentru prima data de Burebista, aristocratia tribala ereditara si-a dat masura in timpul campaniilor victorioase care au facut din acesta stapanul unui imens teritoriu si "cel dintai si cel mai mare dintre regii Traciei, stapanitor al tinuturilor de dincoace si dincolo de Dunare"( IGB, I² 13.) Tot ea a fost cea care a beneficiat de mostenirea regelui, dupa ce s-a rasculat si a pus capat domniei acestuia in anul 44 a.Chr . (Strabon ,Geogr., VII, 3, 11)
Celalalt vector al civilizatiei teritoriilor nord-dunarene a fost, fara indoiala, ideologia religioasa, in care legatura regelui cu divinitatea si colaborarea cu marele preot au jucat un rol capital , dupa cum o demonstreaza textele lui Strabon (Geogr., VII, 3, 11) si ale lui Iordanes (Getica,XIII, 67, 71), care mentioneaza rolul detinut de marele preot Deceneu inca din timpul regatului lui Burebista.
Relatia strinsa dintre puterea militara si religie este certificata de descoperirea sanctuarelor in toate cetatile, inclusiv in cele cu functiuni strict militare (Costesti-Blidaru, Luncani-Piatra Rosie), iar amploarea si monumentalitatea zonei sacre de la Sarmizegetusa Regia probeaza existenta unei puternice clase sacerdotale. Numeroase edificii destinate cultului sau zone sacre, temenoi, au fost descoperite in davae.
Asa cum este in general admis pe baza informatiilor lacunare ale izvoarelor antice, dupa moartea lui Burebista, regatul sau a fost divizat, dar rolul preeminent al nucleului din muntii Orastiei s-a pastrat, in conditiile in care Deceneu, marele preot, preia conducerea. (Strabon, Geogr., VII, 3, 5 si 3, 11; Iordanes, Getica,XIII, 67)
Commosicus, care-i succede lui Deceneu este rege, mare preot si judecator suprem(Iordanes, Getica, 73). Acelasi izvor mentioneaza ca regele succesor al lui Commosicus este Coryllus, care va domni 40 de ani.
Cu alte cuvinte, incepand cu Deceneu si Commosicus, regii daci au cumulat toate puterile supreme si trebuie sa adaugam ca, pana la cucerirea romana, nu dispunem de nici un indiciu relativ la o eventuala separare a acestor puteri.
Interpretarea istorica actuala, avanseaza, pe baza cercetarilor arheologice de la Sarmizegetusa, ipoteza existentei capitalei regatului in acest loc in timpul lui Deceneu, sau cel mai tarziu, in timpul lui Commosicus, inainte de a doua jumatate a secolului I. p. Chr.
Alaturi de cetati, in zona din jurul Sarmizegetusei a fost identificata o serie de habitate traditionale sau habitate compacte ca cele de la Fetele Albe si Fata Cetei, organizate pe zeci de terase antropogene. Ele indeplineau functiunile unor centre economice, comerciale, administrative ale zonei din muntii Orastiei.
In virtutea documentatiei existente actualmente, care trebuie considerata o etapa a cercetarii, care va fi dezvoltata sau poate fi chiar corijata de cercetarile viitoare, se pot formula urmatoarele concluzii asupra istoriei si dezvoltarii sistemului defensiv conceput inca din aceasta perioada:
Cetatea de la Costesti-Cetatuie, impreuna cu asezarea civila aferenta, este cu certitudine cea mai veche dintre cetatile din muntii Orastiei. inceputurile ei au fost plasate de cercetatori intre sec. II a. Chr. si inceputul secolului urmator.
Existenta pe amplasamentul viitoarei Sarmizegetusa a unei fortificatii mai vechi ramane o ipoteza de lucru, care are nevoie de dovezi si argumente mai solide decat cele de care cercetarea arheologica dispune in acest moment. Cercetatorii sitului considera ca pe viitorul amplasament al Sarmizegetusei regale era un loc de cult, devenit Muntele sacru al dacilor (Kogaionon), in prima jumatate a sec. I a.Chr., cand Deceneu accede la titlul de mare preot. Un argument in acest sens este faptul ca Strabon cunostea existenta muntelui Kogaionon, dar nu cunostea Sarmizegetusa, care va fi mentionata mai tarziu de Ptolemeu, cu epitetul “regala".
In cetatea de la Costesti-Cetatuie, aceiasi cercetatori localizeaza resedinta conducatorului militar, posibil Burebista, si considera ca in timpul domniei acestuia, fara indoiala dupa expeditia pontica, au fost construite elementele de fortificatie de tip elenistic. in perioada urmatoare, in aceeasi maniera elenistica, vor fi construite cetatile Costesti-Blidaru si Luncani-Piatra Rosie.
Fortificatiile de la Banita si Capalna vor fi anexate ansamblului cetatilor din muntii Orastiei, ca avantposturi ale sistemului defensiv al capitalei regatului dac.
Cetatile cu ziduri de incinta din piatra reprezentau la sfarsitul primului secol al erei crestine una dintre cele mai mari realizari ale arhitecturii militare din afara Imperiului Roman.
Organizarea sistemica a apararii centrului de putere din muntii Orastiei, fenomen tipic si caracteristic civilizatiei dacice, este dovedita de identitatea materialelor folosite, planimetria fortificatiilor, originalitatea structurilor portante.
Zidurile de incinta din piatra de talie sunt tipice cetatilor Banita, Capalna, Costesti-Cetatuie (faza a II-a), Costesti-Blidaru, Gradistea de Munte, Varful lui Hulpe, Luncani-Piatra Rosie.
Utilizarea pietrei, element caracteristic cetatilor dacice grupate in jurul capitalei, asuma vechile utilizari traditionale (piatra sfaramata), alaturi de blocuri din piatra de talie, noutatea si originalitatea acestui sistem de aparare.
Studiul structurilor portante din piatra dovedeste insusirea celor mai elaborate tehnici constructive ale epocii, incepand de la sistemul de constructie al fundatiilor (folosirea crepidomei), pana la elevatia zidurilor de incinta cu parament din blocuri de talie. Apareiajul zidurilor de incinta certifica cunoasterea si utilizarea unor instrumente de masura si control cunoscute in lumea greco-romana, inclusiv marcarea blocurilor de piatra (cu litere grecesti), in functie de pozitia lor in cadrul structurilor portante, probata de descoperirile de la Sarmizegetusa Regia, Costesti-Cetatuie, Costesti-Blidaru.
Alegerea formelor si tehnicilor este adecvata geomorfologiei terenului si necesitatilor strategice: modelul planimetric elenistic este adoptat, fie in intregime (Costesti-Blidaru si Luncani-Piatra Rosie), fie in partile cele mai expuse unui eventual atac (Costesti-Cetatuie, Banita, Capalna). Astfel, la Costesti-Cetatuie, zidul de piatra din spatele celor doua valuri de pamant are un traseu unghiular care acopera partile cele mai expuse, iar la Banita, frontul scurt al apararii este suplinit de o serie de ziduri frontale, dispuse la distante variabile pe panta abrupta. Cetatile dacice din muntii Orastiei utilizeaza sistematic tehnica de constructie denumita murus Dacicus, care presupune ziduri de parament de piatra de talie (legate la nivelul fiecarei asize prin tiranti de lemn) si emplekton din piatra sfaramata si pamant batut, adaptare originala a celor mai bune traditii ale arhitecturii militare elenistice. Diferenta esentiala dintre zidul de tip elenistic si murus Dacicus consista in inlocuirea butiselor din piatra de talie prin cuplarea tirantilor interiori din lemn, intre cele doua paramente, fixand si rigidizand astfel asizele de piatra ale paramentului exterior. Grosimea zidurilor de incinta, astfel construite, variaza intre 1,40 - 2,00 m (Banita) si 3,30 m (Costesti-Cetatuie, Costesti- Blidaru, Sarmizegetusa Regia). Efectul ciclopic al structurilor constructive era accentuat de inaltimea zidurilor de incinta (6-8m); astfel, inaltimea zidurilor ce marginesc terasa XI de la Sarmizegetusa Regia era de aproape 14 m.
Apareiajul zidurilor este de tip rectangular si neregulat:; dispunerea butiselor la nivelul aceleiasi asize respecta alternanta (Costesti-Cetatuie- paramentul exterior al turnului locuinta II; Costesti-Blidaru- paramentul exterior al incintei a II-a; Gradistea Muncelului - paramentul interior al zidului exterior al terasei XI.
Legatura intre paramentele de piatra ale zidului, prin emplekton, se realiza nu numai transversal, radial sau pe diagonala in cazul colturilor turnurilor sau in zonele de traseu unghiular; legaturi longitudinale, au fost sesizate, in spatele paramentului; in emplekton, la Costesti-Cetatuie (coltul de nord est al turnului- locuinta II); Costesti-Blidaru (turnul 4 al primei incinte); Capalna (turnul-locuinta)
Exemplul cel mai elaborat se regaseste la Costesti-Blidaru (poarta turnului- locuinta a primei incinte), unde legatura dintre parament si emplekton era asigurata prin mici butise din piatra.
Cercetarile arheologice au pus in evidenta utilizarea agrafelor in coada dubla de randunica sau chiar prezenta unor gujoane verticale din lemn.
Agrafe metalice au fost descoperite numai la Sarmizegetusa Regia-Gradistea de Munte. O legatura suplimentara, intre blocuri vecine ale aceleiasi asize sau intre doua asize succesive, era realizata prin dispunerea in cruce a blocurilor (Costesti-Blidaru - incinta II, Capalna - turnul-locuinta, Costesti-Cetatuie - turnu- locuinta I; Sarmizegetusa Regia - zidul exterior al terasei XI). Paramentul din piatra de talie este caracteristic pentru zidurile de incinta (Costesti-Cetatuie, Costesti-Blidaru, Capalna, Luncani-Piatra Rosie, Banita), zidurile de sustinere ale teraselor antropogene de la Costesti-Cetatuie, Banita, Sarmizegetusa Regia, Fetele Albe).
La Sarmizegetusa Regia, cercetarea arheologica a evidentiat la zidurile de sustinere ale teraselor zonei sacre existenta unor turnuri de aparare, dintre care cel mai remarcabil este turnul pentagonal al zidului exterior al terasei XI.
In cadrul sistemului defensiv al cetatilor dacice din muntii Orastiei au fost sesizate si structuri mixte,)cum ar fi: structurile in forma de tabla de sah (alternanta blocurilor de talie cu piatra sfaramata) sesizate la Costesti-Blidaru (partile de vest si sud-vest ale incintei a II-a). O structura mixta de un tip special a fost evidentiata la zidul de incinta nr 2 de la Luncani-Piatra Rosie: alaturarea unei duble palisade din pari de lemn si pamant unui zid de incinta de tip murus Dacicus.
Capacitatea defensiva a sistemului de fortificatii din muntii Orastiei era marita de turnurile bastioane (Costesti-Cetatuie, Costesti-Blidaru, Luncani-Piatra Rosie) sau de platformele de lupta amenajate in spatele zidurilor de incinta (Costesti-Cetatuie, Costesti-Blidaru) sau direct pe platforma stancoasa (Banita).
Arcul realizat din piatra de talie pare a fi fost cunoscut de daci, dupa cum ne lasa sa presupunem fragmentele descoperite la Luncani-Piatra Rosie - turnul 2 al primei incinte.
Scarile monumentale cu trepte masive din piatra sunt cunoscute in toate fortificatiile: Banita, Capalna, Costesti-Cetatuie, Luncani-Piatra Rosie, Gradistea de Munte. Ele sunt amplasate fie la intrarea in spatiul fortificat al incintei sacre de la Gradistea de Munte, fie in interiorul fortificatiilor, in vecinatatea turnurilor- locuinta (Costesti-Cetatuie, Luncani-Piatra Rosie, Banita). Aspectul monumental al scarilor este accentuat de “balustrade" - ziduri construite in piatra de talie.
Dalajele din piatra, sesizate mai ales in interiorul asezarilor, asezate direct pe sol au dimensiuni impresionante: la Sarmizegetusa Regia, drumul catre zona sacra are o largime de circa 5 metri.
La Luncani-Piatra Rosie, un alt drum cu dalaj de calcar a fost sesizat arheologic in directia celei de a doua incinte a fortificatiei, avand si o ramificatie catre cladirea absidata de pe platou.
Daca pentru majoritatea asezarilor dacice, ceremoniile aveau loc in spatii sacre, in cetatile si asezarile din muntii Orastiei, oficierea cultului s-a dezvoltat in jurul sanctuarelor, care se grupeaza, din punct de vedere planimetric, in urmatoarele tipuri:
- sanctuare circulare cu camera-altar central, tip cunoscut la Sarmizegetusa Regia, Fetele Albe.
- sanctuare rectangulare de tip aliniament cu tamburi din piatra de calcar: Sarmizegetusa Regia, Costesti-Cetatuie, Costesti-Blidaru, Luncani-Piatra Rosie.
Pana in prezent, numai la Sarmizegetusa Regia a fost sesizata delimitarea spatiului sacru - temenos, prin pilonii din piatra de calcar.
- sanctuare cu absida orientata nord-nord-vest, cu altare decorative: Luncani-Piatra Rosie
- din a doua jumatate a sec. I p.Chr. se cunoaste un alt tip, sanctuar de forma circulara cu camera absidata, orientata pe o axa NNV-SSE, atestat mai ales in siturile dacice din muntii Orastiei:
Sarmizegetusa Regia si habitatele de la Rudele, Meleia, Pustiosu.
Sanctuarele circulare, mai putin numeroase, au fost construite fie in intregime din lemn (fortificatiile dacice de la Brad, jud.Bacau si Pecica, jud. Arad), fie din piatra si lemn (doua sanctuare la Sarmizegetusa Regia, doua la Fetele Albe (unul la Racos, jud.Brasov).
Imixtiunea conducatorilor triburilor nord dunarene, sub Burebista si unii din susccesorii sai (Dion Cassius, II, 22, Horatiu,Satirae, II, 6, 51-52) in razboaiele civile ale Republicii romane, raidurile lor in noile posesiuni romane de la Dunarea de Jos vor deschide seria expeditiilor punitive ale romanilor la Dunarea de Jos, paralel cu amplificarea sistemului de aparare al regatului dac.
In a doua jumatate a secolului I p. Chr., Dunarea inferioara devine centrul de greutate al politicii romane: limesul Dunarii de Jos ramanea vulnerabil in fata poftelor razboinice ale "barbarilor", mai ales ale dacilor, deveniti cei mai periculosi vecini ai imperiului (Dion Cassius, LIV,36,2; Tacitus, Istorii, III, 46) subliniaza faptul ca dacii, mai metodici decat ceilalti barbari, atacau in timpul raidurilor de la sud de Dunare chiar fortificatiile romane. Preeminenta lor evidenta, cu toate eforturile romanilor de a echilibra situatia, prin instalarea sarmatilor intre Tisa si Dunare, se explica prin reunificarea triburilor sub conducerea lui Scorilo ( Frontinus, Stratagemata, I, 40, 4.), candva catre mijlocul sec.I p.Chr. in orice caz, in timpul domniei lui Domitian, limesul de la Dunarea de Jos devine mai important decat limesul Rinului, obsesia puterii imperiale pana la dinastia Flavilor.
Anul 85 deschide seria razboaielor dintre daci si romani si o noua etapa in politica imperiului fata de regatul dac: expeditiile imperiale sunt orientate catre zona nord-dunareana, in directia centrului de putere din muntii Orastiei.
Relatia clientelara dintre regatul dac si imperiu, formalizata in tratatul de pace din anul 89 (Dion Cassius, LXVII, 7, 2-4), chiar in momentul in care conducatorul regatului dac devenea Decebal, nu semnifica incetarea ostilitatilor, ci doar amanarea lor. imparatul Domitian decide masuri suplimentare de asigurare a liniei Dunarii fata de acesti amici et socii imprevizibili.
Politica imperiala la Dunarea de Jos intra intr-o noua faza odata cu domnia lui Traian. Continuarea expeditiilor de jaf ale dacilor la sud de Dunare, reala sau construita de propaganda imperiala, va crea elementele unui nou casus belli, ai carui actori principali vor fi imparatul Traian si Decebal, ultimul rege dac.
In primavara anului 101, imparatul incepe campania contra dacilor. Legiunile Pannoniei si Moesiei Superior compun corpul expeditionar care obtine o prima victorie la Tapae. Cu toata diversiunea organizata de Decebal in Moesia Inferior, soldata cu victoria romana pe locul viitorului Tropaeum Traiani, Decebal a trebuit sa faca fata in anul 102 ,asaltului roman chiar in centrul regatului sau, muntii Orastiei. Dupa ce trupele ajung chiar sub zidurile Sarmizegetusei Regia, regele dac se vede silit sa ceara pace si sa presteze actul de deditio incepand cu propria persoana, ca odinioara Vercingetorix in fata lui Caesar.
Conditiile pacii din 102 ii obligau pe daci sa-si demoleze fortificatiile. De asemenea, pierdeau toate avantajele de asistenta militara si financiara obtinute prin pacea din anul 89, iar imperiul anexa deja o parte a teritoriului aflat sub autoritatea lui Decebal. Intentiile de cucerire a Daciei devin evidente odata cu inceperea constructiei podului peste Dunare la Pontes-Drobeta. Detasamente ale trupelor romane patrulau “trans Danuvium, intra provinciam, Piroboridavae in praesidio, et Buridavae in vex(il)atione“, in timp ce Decebal cauta aliati printre celelalte populatii barbare, inclusiv la regele partilor, Pachorus II (Plinius cel Tanar, Ad Traianum epistolae, 74, 1-2). Revolta antiromana a dacilor va duce la reluarea ostilitatilor si confruntarea definitiva din anii 105-106. Decebal nu a mai putut opri avansul roman: cetatile dacice, refacute sau fortificate in graba (Costesti-Cetatuie, Luncani-Piatra Rosie, Costesti-Blidaru) sunt cucerite rand pe rand, si Sarmizegetusa Regia este din nou incercuita si asediata. incercand sa scape din capitala cucerita de romani, regele dac, urmarit de cavaleria romana, se sinucide pentru a nu cadea viu in mainile invingatorilor. Capul sau ii este prezentat lui Traian la Ranisstorum (Sub Cununi?), unde se afla cartierul general al imparatului, in apropierea Sarmizegetusei Regia.
In timpul razboiului si imediat dupa cucerire, toate fortificatiile dacice sunt distruse. Regatul dac devine provincie romana, guvernata de un vir consularis, iar provinciei nou cucerite ii sunt afectate un numar considerabil de trupe auxiliare si doua legiuni (IIII Flavia si XIII Gemina). Pe locul fostei capitale, Sarmizegetusa Regia, romanii vor mentine o garnizoana pana la sfarsitul domniei lui Traian.
Civilizatia dacilor, asa cum o cunoastem astazi, gratie cercetarilor sistematice a trei generatii de arheologi romani, releva valoarea istorica (conceptia muntilor fortificati) si estetica (remarcabila sugestie a spatiului sacru si impenetrabil al divinitatii) a cetatilor din muntii Orastiei: o arhitectura sobra, care foloseste efecte decorative rafinate, o arhitectura monumentala in piatra si lemn, care nu dispretuieste alte materiale (argila, de exemplu). Ritmul cautat al coloanelor sanctuarelor, turnurile locuinta plasate in punctele cele mai inalte ale fortificatiilor, perfect integrate spiritului locului dau masura acestei civilizatii, credincioasa spiritului sau interior si materialelor sale traditionale.
In imaginarul colectiv, ansamblul cetatilor dacice din muntii Orastiei reprezinta un reper exceptional al istoriei anteromane, mai apoi latine a poporului roman, iar secventa de trecut ilustrata de metopele Columnei ridicate la Roma, in forum-ul imperial al lui Traian, referinta simbolica a apartenentei noastre la istoria europeana.