Cetatea Dinogetia

Cetatea Dinogetia, Garvan

Ruinele Cetatii Dinogetia se afla pe o insula stancoasa (popina), cunoscuta sub numele Bisericuta, pe teritoriul satului Garvan-Tulcea, la 11 km de orasul Galati sau 12 km de orasul Macin.
Pe popina inalta si stancoasa a Bisericutei, inconjurata in trecut de ape, fiind astfel intarita natural, unde se afla o asezare geto-dacica mai veche (probabil din secolul al III-lea i.e.n.) a fost inaltata la inceput o fortareata mai mica, iar mai tarziu Cetatea Dinogetia.
Numele cetatii e amintit pentru prima data in secolul al II-lea e.n. de geograful Ptolemeu. Se pare insa ca Dinogetia romana a fost in stanga Dunarii, la varsarea Siretului, pe Dealul Tirighina de la Barbosi. Dar la inceputul secolului al IV-lea ea s-a stramutat pe popina de la Bisericuta-Garvan unde a dainuit pana la sfarsitul secolului al VI-lea e.n.
Bogatiile pe care le-a oferit aceasta regiune unde inaltimile dealurilor alternau cu intinsul baltilor, au inlesnit aici traiul oamenilor, inca din epoca pietrei (la poalele pantei de vest a Dealului Cracanele, in apropiere de cetate, s-au gasit resturi de vase neolitice care apartin unei asezari de tip Gumelnita si din perioada de inceput a epocii bronzului)
In secolul I e.n. populatia geto-dacica care locuia aici a fost supusa de catre romani, care s-au asezat atat pe popina cat si pe terenul situat la vest de garla Latimii, unde se gasesc cioburi, caramizi, monede si alte urme vechi romane. In timpul stapanirii romane asupra Dobrogei, din acest punct inaintat de frontiera puteau fi supravegheate malurile inalte din stanga Dunarii, de unde puteau fi fortate granitele Imperiului Roman. Diferite urme de cultura materiala (monezi din vremea imparatului Antonius Pius 138-161 e.n., fragmente de ceramica de import) arata continuitatea vietii in secolele II-III e.n.
Cetatea Romano-Bizantina secolele IV-VI
La sfarsitul secolului al III-lea si inceputul secolului al IV-lea reformele economice, administrative si militare ale imparatului Diocletian (284-305), duc la construirea din nou si la refacerea unui sir intreg de cetati de pe malul drept al Dunarii Dobrogene. Din acest lant de asezari intarite facea parte si Cetatea Dinogetia.
Cetatea a fost construita din temelii, folosindu-se ca material de constructie sist din Dealul Bugeacului pentru zidul de incita si pentru turnuri care alterna in multe locuri cu caramida romana de buna calitate. La poarta cea mare, ca si la poarta mica de pe latura de vest s-au folosit in plus blocuri de calcar taiate regulat.
Cetatea romano-bizantina din secolele IV-VI de la Dinogetia avea prin excelenta un caracter militar. Acest lucru il arata puternicele ziduri de incinta ale cetatii precum si proiectilele din lut ars, de forma rotunda, gasite in preajma cetatii, care se aruncau cu ajutorul catapultelor.
Pentru apararea acestei frontiere Diocletian creeaza doua legiuni speciale si anume legio I Iovia Scythica cu sediul la Noviodunum-Isaccea si legio II Herculia cu sediul la Troesmis-Iglita, com. Turcoaia. Mai multe caramizi cu stampila legio I Iovia Scythica descoperite in sapaturi, intaresc stirile izvoarelor literare despre construirea cetatii in timpul imparatului Diocletian.
Noua provincie Scythia Minor care cuprindea teritoriul Dobrogei de astazi, cu capitala la Tomis dobandeste o mare importanta strategica in timpul lui Constantin cel Mare cand capitala imperiului se muta la Constantinopol (Bizant).
Urmele unei distrugeri a cetatii care a avut loc in a doua jumatate a secolului al IV-lea, pare sa se lege de invazia hunilor din anul 375 e.n.
In secolele IV-V se inalta noi constructii, apropiate ca tehnica de cele din timpul lui Diocletian si Constantin cel Mare. Cele mai insemnate refaceri de constructii si cladiri anexe au avut loc in timpul imparatilor bizantini Anastasius I (491-518) si Iustinian (527-565), (mai multe caramizi poarta stampila cu numele imparatului Anastasius).
In a doua parte a domniei lui Iustinian mai precis in anul 559, Dinogetia a fost parjolita de atacul neasteptat al tribului huno-bulgar al Kutrigurilor, dupa care nu s-a ma putut ridica niciodata la situatia infloritoare de mai inaintel. Viata cetatii a mai dainuit pana la sfarsitul sec. al VI-lea in timpul imparatului bizantin Mauriciu Tiberiu (582-602) cand fortificatia a fost parasita in urma atacurilor slavilor si avarilor.
Asezarea feudala timpurie secolele X-XII
In anul 968 cneazul Sviatoslav al Kievului, fiind instigat de imparatul Bizantului impotriva bulgarilor, a luat de la acestia 80 de orase la Dunare si s-a asezat in aceste regiuni unde voia sa ramana. In urma unor lupte indarjite cu armatele bizantine, conduse de imparatul Ioan Tzimiskes (969-976), cneazul Sviatoslav a fost silit sa paraseasca in vara anului 971, bogatele tinuturi ale Dunarii de Jos. Granita Imperiului Bizantin se muta din nou la Dunare, fiind creata thema bizantina Paristrion sau Paradunov cu capitala la Dorostolon (Silistra).
Dupa perioada intunecata dintre anii 600-970 pe popina de la Bisericuta-Garvan urmeaza o ampla operatie de curatire si nivelare a ruinelor Cetatii Dinogetia, dupa reluarea in stapanire a acestui loc de catre bizantini. Zidurile de incinta ale cetatii din secolele IV-VI se aflau in buna parte in picioare. Concomitent cu operatia de curatire si nivelare a daramaturilor, zidurile au fost refacute pe anumite portiuni si refolosite. La poarta principala a cetatii a fost construita o incapere exterioara, deasupra careia se inalta un turn. Asezarea feudala intarita, impreuna cu suburbia formata pe terenul mai jos dimprejur constituia ceea ce slavii numeau gorod, iar bizantinii polis.
Numeroasele monede bizantine, incepand cu Ioan Tzimiskes (969-976), Vasile al II-lea Bulgaroctonul si al fratelui sau Constantin al VIII-lea (1025-1028), Roman al III-lea Argyros (1028-1034), Constantin al IX-lea Monomahul (1047-1055), Isaac I Comnenul 1055-1059, Mihail al VII-lea Ducas (1071-1078) si terminand cu doua exemplare de la Ioan al II-lea Comnenul (1118-1143) arata durata aproximativa a asezarii bizantine de pe ruinele Cetatii Dinogetia.
Asezarea feudala timpurie se compunea dintr-un mare numar de locuinte, in majoritate bordeie si catre sfarsit colibe, acoperite cu trestie sau papura si cu podeua din lut batatorit, care depasesc cifra de 200 pe 3-4 niveluri de locuire.
Ocupatiile principale ale locuitorilor din secolele X-XII de la Bisericuta-Garvan erau: pescuitul, agricultura, cresterea vitelor si vanatoarea. Pestele constituia hrana principala a locuitorilor si cel mai de seama articol de schimb. Dintre cereale se cultivau graul, meiul, secara si orzul. Pe langa cereale se mai cultivau canepa si in, precum si bob, mazare si linte. Cresterea vitelor detinea un loc de frunte intre ocupatiile locuitorilor. Vanatoarea se facea atat in regiunea de balta dimprejur cat si in padurile de pe dealul Bugeacului si mai departe. Mistretii si cerbii se aflau pe atunci in numar mare.
Pe langa ocupatiile amintite in aseazarea de la Garvan se practicau si diferite mestesuguri: olaritul, caracterizat printr-o tehnica destul de mediocra; prelucrarea lemnului, in constructia locuintelor precum si pentru galeti, linguri, manere pentru unelte de fier, barci cunoscute sub numele de "cinuri"; prelucrarea fierului brut (seceri, cutite, tarpane etc.) si a bronzului, cum este clopotul bisericutei, cel mai vechi descoperit pana acum in Romania. Mai amintim aici: prelucrarea pietrei, torsul si tesutul, prelucrarea pieilor si a blanurilor. Din coarne de cerb se lucrau manere de cutite, cozi si greutati ce se agatau in varful biciului de lupta, piese pentru arc si tolba de sageti. Majoritatea produselor mestesugarilor locali nu apareau pe piata, ele treceau de obicei din mainile producatorilor directi in mainile consumatorilor din aceeiasi localitate.
Trecerile pecenegilor in masa in Imperiul Bizantin se intesesc in timpul urmasilor lui Vasile al II-lea Bulgaroctonul, cand privilegiile acordate armatelor de la frontiera au fost micsorate si linia de aparare a Dunarii a inceput sa se naruiasca. Alte triburi de calareti nomazi, care au ajuns la Dunarea de Jos au fost uzii. Cel mai mare atac al uzilor asupra themei Paristrion a avult loc in anul 1065 cand se pare ca a fost parjolita de foc intreaga asezare de la Dinogetia. Cumanii, care urmeaza uzilor, este mai putin probabil sa fi ajuns la Dinogetia, ciocnirile acestora cu armatele Imperiului Bizantin avand loc mai sus pe Dunare, in dreptul Campiei Munteniei.
Din cauza repetatelor atacuri ale triburilor de neam turcic, asezarea feudala timpurie de la Dinogetia-Garvan, prin pozitia ei de margine, a suferit foarte mult. In a doua jumatate a secolului al XII-lea, viata din aceasta asezare se stinge complet.