Bilbor

Originea numelui satului, atestat documentar la anul 1751 sub denumirea de Bélbor, nu este sigur stabilită. Unii istorici spun că ar proveni din slavonă, de la „Bielbar”, care ar însemna „Locul bradului alb”. De-a lungul vremii, numele așezării este menționat în mai multe variante: Belvor, Bélbor, Bélabora, iar după 1918, Bilbor. Tradiția locală vorbește de faptul că s-ar fi numit „Satul lui Rucan”, o familie de negustori de cai care făceau negustorie în Moldova. În acest sens, se spune că piatra de temelie aflată în biserica veche de lemn cu hramul „Sfântul Nicolae”, construită între 1795-1797, ar fi gravată în chirilică cu acest nume. Alții spun că satul ar fi fost întemeiat de niște haiduci, în mijlocul nesfârșitelor păduri dintre Bucovina și Ardeal. Pentru mulți dintre noi, Bilbor este cunoscut mai ales pentru izvoarele sale cu ape minerale tămăduitoare și pentru cele două personalități care s-au ridicat din acest sat: scriitorul și omul politic Octavian Tăslăuanu (1876-1942), fost secretar al Consulatului General al României la Budapesta între 1902-1906, ofițer de infor­mații în armata română în timpul Primului Război Mondial, apoi ministru în guvernul Averescu, director al revistei „Transilvania”, și Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor.
Satul de ieri și de astăzi este exemplul cel mai elocvent al simbiozei perfecte care s-a realizat prin lunga conviețuire a populației românești din Moldova și cea din Translivania într-o așezare care are ca simbol bisericuța veche din lemn, construită în stil ștefanianr.
Bilborul este o așezare relativ nouă, neputand depăși mai mult de 300 de ani.
Cele mai vechi documente care se referă la ea sunt de după anul 1700. Prima atestare documentară este în 1776, BIELBOR, menționată în documentele întocmite pe vremea împărătesei Maria Tereza (1740-1780), în care se arată existența așezărilor răzlețe ale românilor, aici la Bielbor. A doua atestare documentară a localității ca sistem comunitar organizat îl reprezintă „Textul înțelegerii din 25 mai 1778, prin care comunele Ditrău și Lăzarea, din depresiunea Giurgeului își împărțeau teritoriul muntos al Bilborului”. Acest act s-a întocmit în casa satului Bilbor, adică – Primăria. Textul citat confirmă întemeierea așezării la o dată mult mai îndepărtată, în jurul anului 1700, adică după Toplița Română (1382) și Borsec (1594).
În prezent Bilborul este o localitate rurală cu aproximativ 3000 de locuitori, fiind trecută pe hărțile turistice printre localitățile cu profil balnear. Acest lucru se datorează atât peisajului minunat, cât și numeroaselor izvoare de ape minerale.