Romania locurilor frumoase

Biserica de lemn "Nasterea Precistei" de la Glambocata Deal

Biserica de lemn "Nasterea Precistei" de la Glambocata Deal, Leordeni

Amplasare geografica: in zona central-vestica a judetului, sat Glambocata Deal, la 28 km de Pitesti.
Posibilitati de acces: din Pitesti, pe drumul national 7, spre Bucuresti, pe partea stanga, la 250m de drumul principal.
Cercetarile efectuate pana acum nu dau o data certa privitor la ridicarea acestei biserici, existand cateva aspecte contradictorii legate de existenta unui schit Dobresti in aceasta zona, despre care, de asemenea, nu stim inca daca are legatura cu schitul de maici de la care satul si-a tras numele - Calugarita. Cu toate acestea, unele insemnari ne fac sa aproximam existenta acestei biserici in a doua jumatate a secolului al XVIII-lea. Cert este doar ca in anul 1834 au loc lucrari ample de reparatie.

De aceasta data, la aceasta biserica s-au folosut barne rotunde, procedeu pe care il gasim si la casele din platforma Candestilor din apropiere. Prin urmare, imbinarea "coada de randunica" va fi inlocuit acum de asa-numitul "la jumatate de lemn", folosirea penelor ("melci") fiind constanta. Planul trilobat, exceptand absida altarului (poligonala cu cinci laturi), pare a fi o modificare ulterioara. De asemenea, pridvorul deschis a fost adaugat tot in timpul santierului din 1834, la fel ca pictura murala. Din pictura exterioara se disting scenele "Judecata de apoi", "Raiul", "Moartea" s.a. Biserica mai pastreaza si cateva icoane mobile.
Conservarea pentru viitorime a unor altare ale credintei stramosesti, autentice bijuterii ale artei crucerilor zonali, biserici in care nu se mai oficia serviciul divin, intrucat se inaltasera, alaturi de ele, alte lacasuri de inchinaciune, mai spatioase, a constituit o operatiune complexa, coordonata, initial, de catre Oficiul judetean Arges pentru patrimoniul cultural national. Initiativa aceasta a implicat o permanenta conlucrare cu preasfintitul episcop Calinic Argeseanul, prin osardia caruia s-a asigurat efectiv stramutarea unor importante obiective de arhitectura eclaziastice din lemn, in scopul organizarii unei Rezervatii de arhitectura si arta bisericeasca in parcul Manastirii Curtea de Arges, eterna vatra a credintei stramosesti, durata de voievozi cu suflete cladite din nadejdea trainiciei neamului, aproape de inconfundabilul altar izvodit din truda si legenda mesterului Manole.
Au fost salvate, astfel, de la o distrugere previzibila bisericile din lemn din: Palanga-Valcea (1847), remarcabil monument de arhitectura care reperezenta o accentuata stare de degradare.
La Manastirea Curtea de Arges, sunt, astfel, ocrotite de nepasarea vinovata a oamenilor, bisericute de lemn uitate, mosteniri sacre ale trecutului, revelatoare pentru spiritul creator al poporului roman.

Biserica de lemn din Glambocata - Deal (Calugarita) se afla in comuna Leordeni, judetul Arges, si poarta hramul "Nasterea Domnului". Biserica, monument de arhitectura de interes national, dateaza din secolul al XVIII - lea (1746).
Biserica lemn din Glambocata - Deal (Calugarita) a fost locasul de cult al unui schit de maici, numele atribuit asezarii pledand pentru o asemenea destinatie clericala, iar anul 1834, consemnat pe o pisanie deteriorata partial, ar indica o refacere integrala a constructiei de lemn, urmata de repictarea spatiului destinat picturii murale, peste barne fiind aplicat un strat de tencuiala format din var si calti de canepa.
Avand plan trilobat, biserica se compune din altar, naos si pronaos, peste care se inalta o turla, pridvorul fiind adaugat in 1834-1836. Absidele naosului sunt poligonale, cu trei laturi, iar ale altarului cu cinci laturi. Barnele rotunde, din care a fost construita, au fost imbinate prin sistemul "la jumatate de lemn". Bolta este lucrata din scandura, iar pardoseala este formata din barne masive din stejar prinse in cuie de lemn.
In anul 1834, constructia a fost infrumusetata, in interior si in exterior, cu pictura zugravului Radu, creatia acestuia remarcandu-se prin modalitatea de concepere a scenelor si prin tratarea realista a tabloului votiv din pronaos, ctitorii fiind infatisati in pitoresti costume populare.
Pictura exterioara conserva partial scenele: "Judecata de apoi", "Raiul" cu Maica Domnului pe tron, prooroci, "Marina cu diavolul", "Sf. Gheorghe", "Sf. Dumitru", "Moartea".
Valoarea deosebita a picturii este data si de faptul ca pictorul a surprins si elemente autohtone, brazi si reprezentari ale vegetatiei locale, limita de jos fiind trasata printr-un delicat chenar floral.
In patrimoniul bisericii se afla carti ritualice, cum ar fi Evanghelie, Cazanie, Liturghier, Triod si icoane mobile pictate pe lemn, "Deisis" cu Maica Domnului si Sf. Ioan Botezatorul, semnata de "Diacul Radu zug, 1791", "Iisus Hristos", "Maica Domnului cu Pruncul", "Nasterea Maicii Domnului", "Sfantul Nicolae".
O reparatie a bisercii de lemn efectuata sub coordonarea Directiei Monumentelor Istorice din 1965 a stavilit temporar degradarea acestui nestemat al arhitecturii ecleziastice argesene.
Ultima restaurare a bisericii a avut loc in anul 2001, in vremea parintelui Nicolae Stroescu, cand a fost acoperita cu sita din contributia enoriasilor si cu ajutorul Departamentului de Culte.
Asezare: Comuna Leordeni se afla in marginea estica a judetului Arges, la limita cu judetul Dambovita, pe malul stang al Argesului. Este strabatuta de soseaua nationala DN7, care leaga Pitestiul de Bucuresti.

Scrie review Biserica de lemn "Nasterea Precistei" de la Glambocata Deal

Ai vizitat Biserica de lemn "Nasterea Precistei" de la Glambocata Deal? Poate ne povestesti si noua.

Nota: 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
Verificare: (numai litere)
* toate campurile sunt obligatorii