Meteora Romaniei (Schitul Cetatuia Negru Voda)
Meteora Romaniei (Schitul Cetatuia Negru Voda), Campulung Muscel
Meteora Romaniei sau Schitul Cetatuia Negru Voda este situata la 22 km sud-est de Campulung, pe soseaua nationala Campulung-Targoviste-Bucuresti, pe frumoasa vale a Dambovitei, intre satele Cetateni si Cotenesti. Zona este inconjurata de pesteri sapate in stanca de calugarii cunoscuti ca "cei ce umbla printre nori", ce s-au stabilit aici. Pesterile sunt greu accesibile fara echipament special. Schitul se afla la o altitudine de 881 metri. De la sosea pana la manastire vom urca mai bine de jumatate de ora, pe o poteca ingusta. Unele pietre din prima parte a drumului au forme indescifrabile iar altele seamana cu reptile, ceea ce ne da senzatia ca mii de priviri ne vegheaza mersul.Pana sus, drumul este presarat de troite, cruci si icoane ce atarna strategic si ireal de crengile copacilor. Odata ajunsi, vom descoperi doua biserici, cea veche, aflata intr-o pestera naturala de 12 metri si inalta de peste 3 metri. Cea noua este din lemn, in stil maramuresean. Se spune ca in perioada cuprinsa intre Izvorul Tamaduirii si Adormirea Maicii Domnului, in biserica din pestera, in Sfantul Altar, izvoraste apa dintr-un mic izvor. Tot acolo putem vizita chilia lui Zamolxis, unde se spune ca ar fi scris o parte din invataturile sale o perioada lunga din viata sa, dar si Crucea Dorintele unde oamenii lasa bilete sau lucruri personale si spun ei ca orice dorinta ti se implineste daca petreci cateva minute in liniste in acel loc.
Se spune ca a fost ctitorita de Negru Voda, desi intr-unul dintre cele 3 straturi de pictura descoperite in manastire, in cel mai vechi, apare Alexandru Voievod, fiul lui Basarab I. Numele bisericii "Cetatuia" vine de la amintirea unui vechi castru de aparare care exista in zona, iar "Negru Voda" vine de la pestera ce poarta numele legendarului voievod, unde se pare ca a fost un loc de refugiu al acestuia. Gasim aici si o troita care amintea de faimosii Haiduci ai Muscelului, una dintre cele mai longevive miscari anticomuniste, o grupare despre care putem afla mai multe la Memorialul inchisorii Pitesti.
Este una dintre cele mai vechi asezari sihastrice din tara Romaneasca. Acolo a fost o importanta asezare geto-dacica, dupa cum au dezvaluit cercetari arheologice facute in diverse perioade, de la 1850 si pana in 1982. Pe varful muntelui dar si la poalele acestuia au fost asezari dacice datate chiar din sec. V iHr. Sus, unde se afla acum manastirea, era o cetate dacica cu ziduri groase de 2.5m. Cetatuia a fost ridicata pe ruinele cetatii dacice. Se spune ca Negru Voda i-a invins pe tatari prin acele locuri. Tot prin aceeasi zona ar fi si vestita Posada, unde Basarab I l-a invins pe Carol Robert de Anjou. La Cetatuie si-ar fi gasit refugiul si Nicolae Alexandru Voievod, Ioan Radu Negru Voievod, Vlad tepes, Mihai Viteazul in 1595, dupa lupta de la Calugareni, Matei Basarab in 1634, Constantin serban Voda in 1658, dupa ce tatarii au incendiat Targovistea, Constantin Brancoveanu in 1690.