Manastirea Tutana
Manastirea Tutana, Tutana
Manastirea Tutana - ctitorie domneasca unica
In fiecare localitate a judetului exista cel putin un obiectiv turistic mai putin cunoscut, dar care merita descoperit.
Manastirea Tutana este un ansamblu de monumente istorice aflat pe teritoriul satului Tutana, comuna Baiculesti. Ansamblul este format din patru monumente:
- Biserica "Sf. Atanasie" - singura biserica romaneasca cu acest patron
- Ruine turn clopotnita
- Ruine chilii
- Zid de incinta
Construita inainte de 1497, conform hrisovului emis de cancelaria domnitorului Radu cel Mare (1495 - 1508), biserica a fost reconstruita, cu adaugarea pridvorului si refacerea turlelor, intre 1582 - 1588 de catre Mihnea Ioan al V-lea (Turcitul), avandu-l ca ispravnic de lucrari pe Mihai, banul Craiovei, viitorul mare domn Mihai Viteazul.
Biserica este o constructie masiva din caramida, in forma de cruce. Atrage in mod deosebit atentia vizitatorilor caramida misterioasa din exteriorul zidului, care are pe ea o schita ce seamana cu un extraterestru: casca de protectie cu vizor, costum cu fermoar circular, maini scurte, picioare cu muschi puternici, intre care se afla un aparat de zbor individual. Pe casca si deasupra ei se vad linii, triunghiuri si dreptunghiuri mici, alaturate ca dintii de ferestrau. Se observa ca desenul a fost incizat inainte de arderea caramizii, ceea ce exclude ipoteza ca aceasta sa fi fost scrijelita ulterior.
Aici se poate ajunge usor mergand 7 km de la DN 7C (Pitesti - Curtea de Arges), din satul Argesani, pe DJ 704F.