Pestera Ursilor

Pestera Ursilor (altitudine 1548 m) din versantul stang al vaii Tatarului a fost mentionata inca din 1911 de C. N. Ionescu.
Pestera are doua ramuri situate la distanta de 40 m una de cealalta, dar sunt considerate o unitate fiind asemanatoare (pestera nr. 1 in amonte si pestera nr. 2 in aval).
Intrarile in pestera au fost colmatate de blocuri si grohotis calcaros pe care s-a depus un strat nu prea gros de sol vegetal. Aceasta blocare a intrarilor aproape totala s-a produs probabil spre sfarsitul glaciatiunii ultime, iar formatiunea stalagmitica foarte groasa care a cuprins aproape intreaga suprafata a depozitelor de umplutura se datoreaza umiditatii crescute.
Datorita necesitatii studiului geologic detaliat a masivului Tataru, in 1957 cercetatorii Sectiei de paleontologie a Institutului de speologie "Emil Racovita" au degajat intrarile in pestera.
Pestera a fost excavata in calcarul titanic al masivului Tatarului la o inaltime de 100 m. Intrarea este orientata spre sud-est in pestera nr. 1
Interiorul este format din doua coridoare care se separa inca de la intrare: unul de 88 m lungime, al doilea de 25 m unite intre ele prin galerii.