Sebes

Municipiul Sebes este situat in partea central-sudica a judetului Alba, in bazinul inferior al vaii Sebesului la 15 km de Alba Iulia, resedinta de judet.
Municipiul Sebes este asezat in bazinul inferior al vaii cu acelasi nume la intalnirea culoarului Muresului cu cel al Secasului la o altitudine de 240 m. Este incadrat de Podisul Secaselor si dealurile piemontane ale Sebesului, intre care se desfasoara o lunca larga terasata. Teritoriul este drenat de vaile Sebesului si Secaselor care se unesc in aval. Conditiile climatice sunt mai blande, toate acestea oferind oportunitati in dezvoltarea turismului.
Sebesul este amintit documentar pentru prima data in anul 1245 cu numele de Mallenbak, iar din anul 1301 cu numele de Sebus, pana in anul 1876 fiind sediul scaunului sasesc. Sebesul Sasesc a fost unul din cele mai importante orase ale Transilvaniei medievale, devenind unul din cele sapte burguri ale tarii.

Municipiul Sebes este unul dintre cele mai importante orase din judetul Alba datoritǎ dezvoltǎrii economice pe care o cunoaste, mai ales in ultimul deceniu, fiind avantajat si de pozitia sa geograficǎ. Situat in partea centralǎ a judetului Alba, in sud-vestul Transilvaniei, Sebesul se aflǎ la intersectia celor 2 drumuri europene E 68 (Deva- Sibiu-Brasov) si E 81 (Cluj- Sibiu- Pitesti). Distanta dintre Sebes si importantele orase din inima Transilvaniei este relativ micǎ: Alba Iulia la 15 km, Deva la 63 km, Sibiu la 55 km si Cluj la 75 km, ultimele douǎ beneficiind si de un aeroport international, lucru care constituie un adevǎrat avantaj in dezoltarea regiunii.

Localitatea se situeazǎ la 45°57′ latitudine nordicǎ si 23°34′ longitudine esticǎ, in zona de influentǎ a muntelui si la limita de separare a altor doua unitati naturale distincte: Podisul Secaselor spre est si culoarul Muresului spre vest. in sud, Sebesul se invecineazǎ cu Muntii surianu, cunoscuti si ca Muntii Sebesului (Varful lui Patru- 2.130 m; Varful surianu- 2.061 m). Datoritǎ reliefului si peisajelor de poveste pe care le oferǎ imprejurimile, turistilor li se oferǎ nenumǎrate posibilitǎti de recreere, de la drumetiile de primǎvara panǎ toamna, panǎ la sporturile de iarnǎ mult asteptate de impǎtimitii schiurilor si saniei.

Sebesul numǎra circa 32 000 de locuitori, situandu-se printre orasele care, de la an la an, atrag tot mai multi tineri dornici sǎ se se stabileascǎ aici datoritǎ nivelului de trai pe care orasul il oferǎ si a posibilitǎtilor de dezvoltare in carierǎ oferite de firmele de talie mondialǎ care au investit in micul oras de la poalele muntilor surianu.

Majoritatea locuitorilor sunt romani (83,01%), cu o minoritate de 4,09% pe care o constituie rromii. Alǎturi de ortodocsi, la Sebes isi mai practicǎ confesiunea si romano-catolici, greco-catolici, evanghelici reprezentati de sasii care au mai rǎmas in una dintre cele sapte cetǎti ale Transilvaniei, penticostali si reformati chiar dacǎ cei din urmǎ nu intr-un procent asa de mare.
Potrivit traditiei orale sasesti, anul 1150 reprezinta momentul "fondarii" localitatii. Cu toate acestea, primul document scris care face referire indirect la aceasta, este Diploma Andreeana, din 1224, in care este amintita o "tara a Sebesului" - terra Siculorum terrae Sebus - a carei denumire putea deriva de la localitatea Sebes, fondata de colonistii germani.

Prima mentiune documentara sigura a localitatii dateaza din anul 1245 cand, in contextul invaziei mongole din anul 1241, este amintit si Sebesul, cu numele Malembach, intr-un document emis de papa Inocentiu al IV-lea, la Lugdunum (Lyon). in secolul al XIII-lea au luat fiinta Scaunele sasesti, ca forme de organizare politico-administrative, iar din secolul al XIV-lea dateaza si primele mentiuni documentare ale acestora.
In anul 1303 a fost amintit intr-un document Scaunul Sebesului, la un an dupa atestarea primului scaun sasesc, cel a Sibiului. Capitlul Sebesului a ramas, din punct de vedere administrativ, in afara prepoziturii sibiene, fiind subordonat Episcopiei din Alba Iulia, cu care a intrat in conflict, in cateva randuri (1277 si 1308).

De-a lungul secolului al XIV-lea, Sebesul cunoaste o dezvoltare economica spectaculoasa, mai accentuata in a doua jumatate a intervalului. in anul 1341, localitatea dobandise deja statutul de oras, fiind amintita intr-un document cu atributul civitas. Nivelul ridicat de dezvoltare atins acum este vizibil in toate sectoarele vietii. Orasul a dobandit mai multe privilegii, intre care erau cele care ii permiteau: vamuirea si tinerea unui targ saptamanal. in anul 1352 a fost amintit intr-un document si un profesor - Magister Johannes Scolasticus de Sebus - care isi desfasura activitatea aici, probabil in cadrul scolii organizate pe langa manastirea dominicana, infiintata in anul 1322, in urma deciziei capitlului general al ordinului. Prosperitatea orasului din aceasta perioada conduce la ridicarea unor edificii pe masura, ca dimensiuni si bogatia decoratiei arhitecturale, un exemplu concludent fiind corul gotic, ridicat intre 1360 si 1382 la extremitatea estica a bazilicii romanice, ca o prima etapa dintr-un plan ambitios de inlocuire a vechii biserici cu una noua, de tip hala, realizata in maniera goticului tarziu de influenta vest-europeana.

Dezvoltarea economica o orasului a fost favorizata, intre altele, si de dispunerea sa la intersectia a doua importante drumuri care uneau Sibiul, Clujul si Orastia, ceea ce a avantajat, in special, activitatile comerciale. Dar, in a doua jumatate a secolului al XIV-lea, aici se derula si o prospera activitate mestesugareasca, fapt demonstrat de documentul din anul 1376, prin care se innoiau statutele breslelor din orasele Sibiu, Sighisoara, Orastie si Sebes. Au fost mentionate 19 bresle cu 25 de branse.

In anul 1387, orasul a obtinut privilegiul de a se inconjura cu ziduri de aparare din piatra, iar lucrarile de constructie a fortificatiei au inceput imediat, ducand la suspendarea activitatii santierului bisericii. Pana la sfarsitul secolului al XIV-lea, dezvoltarea economica a Sebesului a continuat intr-un ritm mai lent, iar la inceputul secolului urmator si-a pierdut statutul de oras, fiind amintit in documente ca targ (oppidum). Aceasta situatie a fost determinata, intr-o prima faza de donarea orasului ca recompensa fratilor Mihai si Solomon de Sighisoara, de catre regele Sigismund de Luxemburg (1387-1437), dupa batalia de la Nicopole (1396).

Declinul s-a accentuat in secolul al XV-lea si ca o consecinta a actiunii unor factori economici cu care Sebesul nu a putut tine pasul, iar dupa cucerirea sa de catre turci, in anul 1438 nu a reusit sa mai depaseasca modesta conditie de targ.
Incepand cu anul 1465, localitatea si-a pierdut din nou libertatile, atunci cand regele Matia Corvin a daruit-o fratilor Andrei si Ioan Pongratz, ca rasplata pentru meritele lor in luptele cu turcii. Orasul a avut din nou de suferit si s-a rascumparat, dupa mai bine de un deceniu, doar cu ajutorul celorlalte scaune sasesti.

In secolul al XVI-lea declinul orasului a continuat, Sebesul neputand tine pasul, din punct de vedere economic si institutional, cu orase importante ca Sibiul sau Brasovul, care acum au inregistrat o dezvoltare temeinica.
Totusi, activitatile mestesugaresti nu au fost abandonate. Au fost amintite in documente breslele blanarilor, cizmarilor si pielarilor. Populatia orasului a continuat sa scada, ajungand in anul 1550 la doar 900 de locuitori. in anul 1531 este amintita, intr-un document, suburbia romaneasca. in acesta Ioan Zápolya le multumea sasilor din oras si romanilor din suburbie pentru sprijinul acordat impotriva lui Ferdinand de Habsburg.

Declinul economic si demografic al Sebesului a continuat si in secolul al XVII-lea, in ciuda faptului ca principele Gheorghe Rákóczy II a reinnoit in anul 1651 privilegiile orasului. in 1661 fortificatia orasului si-a aratat din nou limitele, orasul fiind cucerit si devastat de catre turci. Localitatea s-a refacut cu mare greutate.
In secolul al XVIII-lea, situatia pare sa se stabilizeze. Din conscriptia realizata in anul 1703, aflam ca Sebesul avea 1933 de locuitori, incluzandu-i si pe cei 956 de romani din suburbii. Dupa evenimentele violente ce au avut loc la inceputul secolului, in timpul rascoalei curutilor, Sebesul a cunoscut o lunga perioada de calm care a contribuit, partial, la ameliorarea situatiei economice si demografice a orasului, insa sub posibilitatile sale reale.

Dupa epidemia de ciuma din 1738-1739, in urma careia au murit 227 de oameni, orasul a ajuns in situatia de a avea putini contribuabili si a nu mai putea sa plateasca darile ce-i reveneau. si din acest motiv s-a hotarat atragerea unor emigranti, care, in aceasta perioada, soseau in Transilvania, din vestul si sud-vestul Germaniei. in consecinta, pana in 1749, s-au stabilit la Sebes mai multe grupuri de colonisti, in total 583 de suflete, majoritatea venind din comitatul de marca Baden-Durlach, iar in 1770, in apropierea lor, a fost asezat un alt grup, ce numara 176 de persoane, veniti din Hanau.

Dupa ce, in anul 1873, breslele si-au incetat activitatea si romanii au putut practica meserii care pana atunci le-au fost prohibite. in acest context, in 1878 s-a incercat constituirea la Sebes a unei reuniuni a meseriasilor si comerciantilor romani, iar in anul 1893 s-a constituit Reuniunea "Andreiana" pentru meserii si industrie, urmata in 1898 de Reuniunea "Andreiana" pentru meserii si comerciu. S-au infiintat noi manufacturi ca: panzaria Baumann, fabrica de piele Dahinten (1843), fabrica de hartie de la Petresti (1852) etc.

In anul 1849, dupa o lunga perioada de acalmie, fortificatia orasului a avut din nou de suferit in timpul confruntarilor dintre avangarda armatei generalului Bem, care isi avea cartierul general a Sebes si garnizoana orasului Alba Iulia.
In primele decenii ale secolului XX, orasul Sebes a cunoscut o noua perioada de relativa prosperitate, localitatea fiind inzestrata cu o serie de obiective edilitare si industriale moderne. intre 1905 si 1906, a fost construita uzina electrica, dar cele mai multe realizari edilitar-urbanistice au avut loc in timpul mandatelor primarului Johann Schöpp (1907-1918), cand au fost construite: noua primarie, posta, baia comunala, cazarma, spitalul si Casa Padurilor.