Cetatea Transmarisca

Cetatea Transmarisca, Judetul Calarasi

CETATEA TRANSMARISCA / Orasul Tutrakan / Districtul Silistra / Bulgaria
Pe parcursul a sase secole (sec.I - VI) asezarea si cetatea antica "Transmarisca", asezata pe teritoriul orasului contemporan Tutrakan a jucat un rol important in apararea si functionarea periferiei romane si bizantine timpurii.

Referitor la denumirea asezarii "Transmarisca" in literatura stiintifica s-a afirmat ca aceasta provine din doua parti componente "trans" - in fata si "Marisca" - denumirea antica a raului Arges din Romania. insa doua publicatii recente contesta acest lucru. Acestea remarca rezonabil faptul ca denumirea antica a raului Arges este Ordesos (Bakardjiev, 1995, 76-83; Todorov, 1995, 84-89). Prin urmare, toponimicul "Marisca" semnifica altceva. La fel si partea componenta "trans" conform autorilor inseamna mai curand "dincolo". Pentru noi este acceptabila ipoteza lui Todorov, precum ca Marisca se numeau mlastinile de pe malul la vest de Tutrakan. si pentru romanii care soseau din aceasta directie era normal ca asezarea antica de langa Tutrakan sa fie dincolo de mlastini.

Pot fi urmarite trei etape principale din viata si istoria asezarii. Prima este de la aparitia sa si pana la sfarsitul sec. III. A doua etapa include perioada de la sfarsitul sec. III pana la sfarsitul sec. IV - inceputul sec. IV. si ultima etapa din istoria Transmariscai este pana la sfarsitul antichitatii, respectiv inceputul sec. VII.

Referitor la datarea aparitiei asezarii cercetarile arheologice din ultimele doua decenii indica faptul ca Transmarisca a aparut la sfarsitul primei jumatati a secolului intai; Hr. Ptolemeu mentioneaza Transmarisca dupa asezarea Trimamium , " orasul " Prista si Durostor ca sediu al legiunii XI Claudia, iar odata cu instalarea cohortei I Tracica-Siriana la inceputul sec. II, Transmarisca s-a transformat intr-o veriga a apararii romane din Dunarea Inferioara.

Un sigiliu nou descoperit al legiunii XI Claudia este de tip H. Datarea sa este atribuita sec. II si primei jumatati ai sec. III. in acest caz importanta este informatia ca un vexilatio din legiunea mentionata era prezent in Transmarisca in perioada respectiva. Dislocarea sa acolo este concomitenta cu cea a cohortei I Tracica.

Un alt sigiliu este de tip C al legiunii XI Claudia. Acesta este datat cu inceputul sec. II. Prezenta sa in Transmarisca presupune ca unitati ale legiunii au fost instalate aici inca de la sosirea sa in Moesia Inferioara. in acest sens exista si dovezi scrise indirecte. in geografia lui Claudiu Ptolemeu, Transmarisca spre deosebire de alte asezari nu este amplasata in succesivitate stricta de la vest spre est, ci urmeaza dupa Durostorum. Acolo era deja amplasata legiunea si aceasta presupune subordonarea acestei parti a periferiei direct centrului legiunii. De mentionat este precizia absoluta a coodonatelor geografice ale Transmariscai.

A fost descoperit si un sigiliu de tip A varianta 2. Acesta are aceeasi datare ca si cel de tip C si comentariul de mai sus este perfect valabil si pentru el.

In Transmarisca a fost descoperit si un sigiliu al legiunii I Italiana. Acesta face parte din tipurile timpurii de sigilii ale legiunii. Aceasta admite posibilitatea ca unitati ale legiunii sa fi fost dislocate aici inca de la aparitia asezarii la sfarsitul primei jumatati a sec. I si inainte de sosirea legiunii XI Claudia.

Pe parcursul primului si al doilea secol, Transmarisca isi pastreaza natura - tabara a unei unitati militare nu prea mari si asezare civila, favorizata de posibilitatile de transport ale raului, drumul antic de-a lungul periferiei si conditiile economice favorabile ale regiunii. in ceea ce priveste stratigrafia, in limitele perioadei mentionate se observa 4 straturi culturale.

Primele urme de asezare pe acest teren constau din vase tracice lucrate manual cu multe amestecuri de minerale, oase de animale si lemn ars.

Urmatorul strat contine ceramica tracica tarzie, vase romane din lut, pereti varuiti pe de o parte. inceputul acestui strat dateaza, luandu-ne dupa castroanele italiene cu pereti subtiri descoperite aici, din timpul guvernarii lui Claudiu (41-54) si Nero (54-68). daca aceasta asezare era de natura militara si cand a fost distrusa, acest lucru inca nu poate fi stabilit.

Alaturi de vasele din lut de culoare deschisa din cea de-a treia perioada a asezarii au fost descoperite destul de des si fragmente din vase tracice. Prezenta monedelor provinciale cu valoare nominala mica din Pautalia, Nicopolis ad istrum si Marcianopolis, batute in timpul guvernarii dinastiei Severilor, atesta legaturi comerciale intense din acea perioada. Ca terminus post quem al unei distrugeri majore la sfarsitul perioadei servesc monedele imparatului Alexandru Sever (222-235).

Ceramica tracica lucrata manual a fost descoperita si in cel de-al 4-lea strat cultural. Aici predomina prezenta vaselor negru-cenusii, olaresti. Ca terminus post quem este determinat incendiul din timpul lui Claudius al II-lea Goticul (268-270).

Sfarsitul sec. III marcheaza inceputul unei noi dezvoltari a sistemului de aparare si rolului Transmariscai in apararea periferiei. Orasul devine parte dintr-un program amplu de constructie , intreprins de catre Diocletian pentru stabilizarea fortei de aparare a periferiei Dunarii Inferioare . imparatul a vizitat personal Transmarisca in timpul inspectiilor sale pe fluviu . Aceasta actiune este reflectata in inscriptia de constructie imperiala din Tutrakan ( actualmente la Bucuresti ). Aceasta similara unui grup de inscriptii , legate de masurile de fortificare ale lui Diocletian .

Masurile grandioase de constructie, intreprinse de imparatul Diocletian la periferie au fost insotite si de modificari in organizarea si dislocarea efectivelor militare in provincie. Aici erau amplasate 2 legiuni - I Italiana si XI Claudia. Prefectii legiunilor mentionate isi aveau resedinta respectiv la Nove si Durostorum. Suplimentar teritoriile si efectivele legiunilor erau impartite in unitati superioare si inferioare si acestea se aflau sub controlul prefectilor de la limita legiunilor, indicati cu termenul tehnic " Praefectus ripae legionis ".

Referitor la planul general al amplasarii si datarii sistemului de fortificatii al Transmariscai dispunem de urmatoarele rezultate. Partea bine conturata din zidul nordic al cetatii este datata cu sfarsitul sec. III. Posibila prelungire a acestuia este in directia vestica. Cu un anumit grad de nesiguranta din acelasi timp dateaza si turnul din coltul sud-vestic. Din punct de vedere topografic si al fortificatiei, este logic sa fie legate cu aceasta si alte sectoare ale zidurilor cetatii. in aceasta situatie avem posibilitatea sa conturam zidurile nordic, vestic si sudic, dar si situatia topografica generala a terenului si zidulului estic al cetatii la sfarsitul sec. III. in sectoarele sistemului antic tarziu de fortificare nu au fost descoperite parti din constructii de fortificare mai timpurii - tabara de pamant sau cetate din piatra, care sa dateze din sec. II-III. insa, pe de alta parte stim cu siguranta, ca aici era cantonata o unitate militara - cohops equitata compusa din 600 oameni in perioada sec. II si III. Aceasta presupune cu siguranta existenta unei fortificatii din aceeasi epoca.

Inaltarea zidurilor descrise este legata de cea de-a 5-a perioada a asezarii. Constructia dateaza dintre anii 292-309/310. Se poate presupune ca zidul descoperit al cetatii reprezinta o parte din "prezidiile" epigrafic cunoscute. Conform unei inscriptii din Transmarisca, aceasta cetate a fost construita in anii 298-299 din ordinul imparatului Diocletian. Acesta a vizitat Transmarisca la 18.10.294. Programul sau de refacere a periferiei pe cursul inferior al Dunarii este cunoscut si din alte 4 inscriptii asemanatoare , insa pentru prima data acesta este legat de o constructie fortificata sigura.

Curand dupa aceasta noua cetatea a fost iarasi cucerita - terminus post quem anii 309/310.

Urmatorul atac dusman - probabil al gotilor - dateaza dupa anii 367-375. in acel timp au fost ascunse 15 monede intr-un rost al zidului estic in tencuiala zidului orientat in directia nord-sud. Monedele ascunse sunt din anii 364-378.

Cetatea a fost puternic deteriorata, cel mai probabil in timpul invaziei hunilor, cu terminus post quem anii 408-423.

Dupa aceasta, probabil in timpul guvernarii lui Teodosie al II-lea, a fost construit un nou zid.

In partea superioara stratigrafia este puternic deteriorata de alunecarile locale de teren, multe morminte contemporane si activitati moderne de constructie. in pofida acestui fapt, 4 monede, una de la Mauritius Tiberius, batuta intre august 591 si noiembrie 592, alta de la imparatul Foca, demonstreaza ca viata in cetate a continuat pana la inceputul sec. 7.

Dupa evenimentele din anii 323-324 urmeaza actiunile intreprinse de Constantin pentru imbunatatirea apararii periferiei. Acum deja legiunea XI Claudia are un efectiv diminuat la jumatate si continua sa fie impartita structural in doua parti. Pedaturae inferioris cu cele cinci cohorte ale sale si un efectiov numeric de 1250 este concentrata integral numai in Transmarisca. Sub comanda legiunii se afla si unitatile secundare dislocate la periferie. Pentru sectorul periferic care ne intereseaza acestea sunt: Milites Novenses - militarii din Nove in Transmarisca si Milites primi Moesiaes. Aceasta organizare a apararii aici este mentionata in Notitie Dignitatum si dupa reformele lui Constantin cel Mare nu a suferit nici o alta modificare pana la sfarsitul sec. IV. Absenta Nigrinianis in Notitie Dignitatum vorbeste despre pieirea acesteia in sec. IV. Cu toate acestea, viata in asezarea de langa ea a continuat pana la sfarsitul antichitatii.

Dupa distrugerile cauzate de goti si reconstructia ulterioara a Transmariscai, orasul a fost din nou profund afectat de invaziile hunilor intre anii 408 si 423. Totusi cercetarile arheologice au permis atestarea atat a celei de-a doua jumatati a sec. V, cat si a primei jumatati a sec. VI. Este evident ca in acest sector al orasului se desfasura o viata intensa - stratul cu daramaturile din aceasta epoca este foarte viguros. Dupa distrugerea din primul sfert al sec. V orasul a fost reconstruit si nu a fost afectat de noi invazii tocmai pana la mijlocul sec. VI. Din pacate, stratul cultural din aceste timpuri nu este legat stratigrafic de zidul cetatii. Acesta este distrus in sectoarele cercetate de sapaturi mult mai tarzii. Aceasta nu ne da posibilitatea sa confirmam cu siguranta functionarea anumitor sectoare sau a intregului sistem de fortificare al Transmariscai din aceasta perioada. Deasupra zidului cetatii aici este construit un zid antic, datat dupa sec. V. Sursele istorice de asemenea nu sunt categorice.

Procopius atrage atentia asupra Transmariscai doar in masura in care aceasta ii este necesar pentru a determina amplasarea Constantiniana Daphne (acest castel nu este localizat). Acesta mentioneaza expres existenta fortificatiilor orasului, zidurile cetatii in aceasta perioada fiind probabil intr-o stare buna, fara a necesita reconstructii. Astfel observam ca sistemul defensiv al periferiei din Bizantul timpuriu la mijlocul sec. VI inca era functional si rezistase loviturilor triburilor barbare de dincolo de Dunare. Probabil, colapsul si distrugerea definitiva a acestuia a survenit la sfarsitul sec. VI, continuand si la inceputul sec. VII dH, acesta reprezentand un proces relativ indelungat.

O mentionare cunoscuta a orasului se contine in Listele eparhice. Desi acestea reflecta doar timpul trecut, existenta Transmariscai in ele in calitate de episcopie presupune ca cel putin pana in timpurile imparatului Iustinian orasul reprezenta un centru important de pe Dunare cu un rol de aparare corespunzator.